Sari la conținut

Baia Mare. Un şofer a murit pentru că nu a acordat prioritate unei maşini

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 6, pe şoseaua de centură din Baia Mare. Şoferul autoutilitarei se îndrepta spre serviciu, împreună cu o colegă, când într-o intersecţie nu a acordat prioritate şi a lovit în plin o maşină.

"Conducătorul autoturismului Transporter, care circula pe Strada Fabricii din Baia Mare, în momentul în care a ajuns la intersecţia cu strada Europa nu a acordat prioritate de trecere autoturismului Golf şi a intrat în coliziune cu acesta", a declarat agentul şef adjunct Andrei Bonte, de la Poliţia Rutieră Baia Mare.

Două echipaje de la descarcerare au scos şoferii dintre fiare, dar cel care conducea dubiţa nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.

Două echipaje SMURD şi o ambulanţă i-au preluat pe ceilalţi doi răniţi şi i-au transportat la spital.

"La sosirea echipajului pacientul era în stop cardiorespirator, s-au iniţiat manevrele de resuscitare. Din păcate, pacientul nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decedat", a precizat dr. Ioan Motişan, medic SMURD Maramureş.

Medicii spun că cele două victime au fost stabilizate şi, deocamdată, sunt în afara oricărui pericol.

Redactor: Florina Fofiu
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş