BĂILE FELIX. Mii de turiști au preferat relaxarea și beneficiile apei termale în locul votării

Data publicării:
vot felix

La orele amiezii, stațiunea Băile Felix era populată de peste 7000 de turiști. Nemultumiți de temperatura de afară, mulți au preferat o plimbare prin parcul central. Vizitatorii au admirat peisajul și și-au făcut poze cu nuferii. Unii au venit de la sute de kilometri distanță și nu vor ajunge până diseară la secțiile de vot la care sunt arondați. Alții și-au întrerupt concediul pentru a-și exercita dreptul de vot.

"Mergem, imediat plecăm, suntem din Arad, nu facem mult."

"Ne interesează numai că nu suntem la locul nostru."

"Dacă erau alegerile parlamentare se putea vota, nu știu cum e acum. Știu că s-a votat legea prin corespondență, dar nu știu dacă se poate vota."

La scurt timp a început și prima repriză de ploaie. Precipitațiile nu i-au speriat însă pe turiștii care și-au cumpărat tichete la ștrandurile din zonă. Majoritatea au ales să înoate în aer liber deși aveau la dispoziție și bazinele din interior.

"În total avem 13 bazine, de relaxare, pentru copii, saună, jacuzi, masaj se oferă. Turiști români, în special în perioada aceasta vin din județele limitrofe", spune Adrian Brie, șeful de recepție al centrului aqua-spa.

Pentru mulți alegerile locale de astăzi au trecut in plan secund. Asta pentru că nu au fost convinși nici în ultima clipă de intențiile celor de pe listele electorale.

"E mai bine la ștrand, în concediu cu familia."

"Mai bine aici nu știu dacă apucăm să mai mergem."

"Dacă nu ajungem cu părere de rău, nu o să avem dreptul să ne plângem în următorii patru ani."

În această perioadă gradul de ocupare al hotelurilor și pensiunilor din stațiunea bihoreană a fost de aproximativ 50%. 

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri