Bani europeni pentru un magazin de haine second hand

Data publicării:
magazin haine

Deschis în urmă cu aproape trei luni, magazinul asociaţiei Caritas Eparhial a fost gândit ca un program social şi mai puţin ca o afacere profitabilă. Cinci locuri de muncă au fost create, nu înainte însă ca persoanele care urmau să fie angajate să se califice ca şi lucrător comercial, tot în cadrul proiectului.

"Proiectul a fost gândit în principal pentru crearea de locuri de muncă pentru persoane provenind din grupurile cele mai dezavantajate. A avut ca şi componentă partea de calificare a persoanelor şi ulterior, gândirea strategică astfel încât ca aceste persoane să aibă un loc de muncă", spune Monica Suciu, manager de proiect.

Una dintre persoanele angajate este şi Melinda Vaina. Tânăra de 27 ani a avut şansa să fie angajat, după ce a urmat un curs de calificare: "Contează mai ales că am şi familie, am soţ, am copil şi contează să lucrez, să am salariu în fiecare lună."

Banii obţinuţi din vânzări vor fi reinvestiţi pentru menţinerea celor cinci locuri de muncă.

"În cazul în care după menţinerea investiţiei va exista profit, evident că acesta va fi redirecţionat către programele sociale ale asociaţiei", susţine managerul de proiect.

Nu doar conceptul este inedit, ci şi modul în care a fost promovat magazinul.

"Sunt patru vitrine în care am expus haine aşezate frumos pe umeraş pentru a atrage atenţia, sunt vizibile, sunt colorate, atrag atenţia şi plac publicului", explică Bianca Gheţea, administratorul magazinului.

Deschiderea magazinului a fost posibilă datorită proiectului "Implicare activă pentru dezvoltare comunitară", finanțat cu două milioane de lei din bani europeni. Pe lângă magazin, Asociaţia Caritas Eparhial împreună cu partenerul din proiect au mai deschis o firmă de construcţii şi un atelier de realizat lumânări.

Reporter: Anca Deac
Operator: Robert Rezmuves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri