BASCHET. Arena „Antonio Alexe", gata pentru "europenele" de baschet feminin

Data publicării:
inainte de europenele de baschet Huszar si Birta 5

„Munca şi banii cheltuiţi pentru a aduce sala din Oradea şi sala din Timişoara la nivelul unui campionat european de senioare a fost foarte mare, dar s-a ajuns la ceva, după părerea mea, ceva extraordinar", consideră Adrian Voinescu, directorul comitetului de organizare a Federaţiei Române de Baschet.

Viceprimarul Oradei, Istvan Huszar, a venit la întâlnirea cu jurnaliştii din Arena "Antonio Alexa" într-o ţinută adecvată evenimentului, adică în echipamentul de joc al celui mai tânăr component al echipei CSM Oradea, Sebi Ionescu.

„Datoria noastră va fi de acum încolo, după încheierea acestei competiţii, să avem forţa necesară pentru a atrage şi alte competiţii de această talie", a transmis Istvan Huszar, viceprimarul muncipiului Oradea.

Modernizarea Arenei „Antonio Alexe" a scos din bugetul Primăriei locale 625 de mii de lei.

„Mă bucur că am reuşit să terminăm la timp pentru acest campionat totul la Sala Sporturilor. Am mai avut o sumă care nu a fost contorizată, deoarece a trebuit să tragem cablurile, internet, fibră optică şi aşa mai departe - am reuşit să obţinem, sub formă de sponsorizare, de la firma RCS&RDS", a precizat Florin Birta, preşedintele CSM Oradea.

Cele cinci echipe care vor evolua de joi până luni la Oradea sunt Turcia, Italia, Belarus, Grecia şi Polonia.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Bogdan Băcilă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri