Sari la conținut

BASCHET. Cristian Achim, opt ani pe banca CSM Oradea

Meciul cu Craiova de sâmbătă a consemnat un moment festiv pentru CSM CSU Oradea. Antrenorul Cristi Achim a sărbătorit opt ani de când se află la conducerea echipei. O perioadă în care a preluat o formaţie aflată pe loc retrogradabil, cu o asistenţă de sub o sută de persoane pe meci, şi a transformat-o într-una dintre cele mai puternice echipe din România.

Conform site-ului Clubului Sportiv Municipal, tehnicianul în vârstă de 47 de ani are un bilanţ de 211 victorii şi 135 de înfrângeri. Dar cel mai important succes al "Vrăjitorului" l-a reprezentat titlul obţinut anul trecut, după o finală jucată în cinci meciuri cu BC Mureş.

"Această premieră nu ne-o va lua nimeni niciodată. Am fost primii care am reuşit", spune Cristi Achim pe 2 iunie 2016.

Achim a calificat CSM Oradea în prima ediţie a Basketball Champions League şi a dus echipa până în sferturile de finală ale FIBA Europe Cup.

Titlul cucerit în vara lui 2016 nu a fost singura performanţă din întrecerea internă. Cristi Achim a mai disputat o finală, pierdută în compania Asesoftului, şi a cucerit două medalii de bronz. Singurul trofeu din întrecerea internă care-i lipseşte antrenorului este Cupa României, competiţie a cărei finală a pierdut-o de două ori.

Însă dincolo de rezultatele lui Cristi Achim de la Oradea, altul este cel mai mare succes al "Vrăjitorului".

"Cea mai mare victorie pentru mine e că am ajuns de la 30 de spectatori la această sală şi la oameni în piaţă. E fabulos!"

Redactor: Adrian Ciucuriţă