Sari la conținut

BASCHET. CSM-U Oradea s-a reunit fără Dani Popescu, Guţoaia, Ţîbîrnă şi Varga

Din păcate pentru formaţia orădeană, problemele medicale continuă şi în noul an. Dani Popescu este încă accidentat, iar Adrian Guţoaia va ajunge în aceste zile pe masa de operaţie.

„Vom avea o partea a doua şi mai complicată din cauza accidentării lui Guţoaia. Practic, am pierdut doi jucători români care pentru noi erau extrem, extrem de importanţi", spune Cristian Achim, antrenorul CSM-U Oradea.

Primul antrenament din noul an a avut loc sâmbătă seara, în Arena Antonio Alexe. Baschetbaliştii orădeni au fost preluaţi de preparatorul fizic sârb Igor Ranisavljev, sub îndrumarea tandemului Achim-Mitrovic care speră ca în partea a doua a campionatului, rezultatele echipei să facă uitate toate problemele.

„Sper să câştigăm cât mai multe jocuri, dar nu va fi uşor; dar, repet, cu multă ambiţie şi multă muncă inteligentă sper să ajungem şi anul acesta la un rezultat bun."

CSM-Universitatea va debuta oficial în noul sezon la mijlocul lunii ianuarie, când va primi vizita „lanternei roşii" CS Universitatea Cluj Napoca.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Constantin Gheorghiţă