BASCHET. CSM U Oradea şi-a prezentat lotul la Teatrul "Regina Maria"

Data publicării:
sport prezentare

Cei peste o sută de fani i-au răsplătit cu ropote de aplauze.

„Foarte surprinzător modul în care am fost primiţi. Prima oară în viaţa mea când am fost primit în aşa fel, combinaţie de eleganţă cu mediul sportiv. Foarte frumos. Eu sunt un fan al teatrului şi al literaturii şi asta mi s-a părut foarte interesant", spune Adrian Guţoaia, extrema CSM U Oradea.

Evenimentul prin care leii roşii au deschis oficial noul sezon a început cu un moment umoristic care a adus zâmbetul pe buzele tuturor. Au râs chiar şi cei doi internaţionali români, Ţîbîrnă şi Guţoaia, care au ratat de puţin calificarea la Campionatul European de baschet.

"A fost o atmosferă foarte frumoasă, elegant, frumos. Ne-am simţit bine", recunoaşte Bogdan Ţîbîrnă, pivotul CSM U Oradea.

Ţîbîrnă nu a uitat că anul trecut, CSM a debutat tot pe scena teatrului în sezonul care avea să aducă cea mai bună performanţă din istoria baschetului masculin orădean.

„Sper să fie o performanţă mai bună decât anul trecut, deci locul 1, însă va fi foarte greu. Toate echipele s-au întărit şi va fi mult mai greu decât anul trecut."

De pe scena teatrului orădean, jucătorii pregătiţi de Cristian Achim vor reveni în rolurile principale, vineri, pe parchetul arenei orădene, cu ocazia celei de-a V-a ediţii a Memorialului Antonio Alexe.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri