Sari la conținut

BASCHET. Două victorii în două meciuri pentru România la Europeanul U20 de la Oradea

Naţionala de baschet U20 a României a înregistrat două victorii în cele două partide disputate la Campionatul European U20, Divizia B - ediția 2017, găzduit de Oradea. În primul meci, tricolorii au învins-o cu 63-51 pe Georgia, pentru ca duminică să treacă de Malta 84-65.

În prima partidă, cu Georgia, cel mai bun jucător al naţionalei României a fost Nandor Kuti, cu 20 puncte, 8 recuperări, 4 pase decisive. La rândul lui, Emil Cățe a contribuit cu 12 puncte, 18 recuperări (7 ofensive), iar Bobe Nicolescu a înregistrat cu 11 puncte, 6 recuperări.

Partida, la fel ca toate celelalte din ziua inagurală a competiţiei, s-a disputat cu trofeul EuroBasket 2017 adus în Arena Antonio Alexe.

Celelalte rezultate ale zilei inaugurale:

Grupa A
Polonia vs Belgia, scor 79-51
Finlanda vs Armenia, scor 95-69

Grupa B
Rusia vs Azerbaidjan, scor 85-56
Marea Britanie vs Olanda, scor 74-65

Grupa C
Albania vs Malta, scor 92-61
Portugalia vs Ungaria, scor 68-67

Grupa D
Croația vs Kosovo, scor 100-42
Irlanda vs Moldova, scor 103-65

Meciul de duminică, împotriva Maltei a fost controlat de tricolori, care s-au desprins la 14 lungimi încă din primul sfert. Chiar dacă adversarii au reuşit la un moment dat un parțial de 16-0, jucătorii români au găsit soluţiile şi au învins Malta cu 84-65.

Tricolorii au reuşit 12 coșuri de trei puncte şi 20 de recuperări ofensive, într-un meci în care antrenorii au folosit tot lotul.

Pentru România, Georges Darwiche a înscris 18 puncte, Emil Cățe - 14 puncte, Bobe Nicolescu - 11 puncte.

În urma acestei victorii, România este unica echipă neînvinsă în Grupa C.

Celelalte rezultate de duminică:

Grupa A
Polonia vs Belarus, scor 76-45
Belgia vs Finlanda, scor 76-64

Grupa B
Marea Britania vs Slovacia, scor 67-53
Olanda vs Rusia, scor 48-67

Grupa C
Georgia vs Macedonia, scor 78-48
România vs Malta, scor 84-65

Grupa D
Moldova vs Ungaria, scor 42-91
Kosovo vs Irlanda, scor 76-69

Luni, 17 iulie, este zi liberă. Competiția se va relua marți cu următorul program:

Grupa A
Albania vs Georgia
Belarus vs Belgia
Armenia vs Polonia

Grupa B
Azerbaijan vs Marea Britanie
Slovacia vs Olanda

Grupa C
Macedonia vs România, ora 18.30, Arena Antonio Alexe
Irlanda vs Croația

Grupa D
Ungaria vs Kosovo
Portugalia vs Moldova

Intrarea spectatorilor este liberă.

Editor web: Adrian Laboş | Galerie foto: fiba.com