BASCHET. Juniorii orădeni, la un pas de Final Four

Data publicării:
sport baschet juniori

Jucătorii pregătiţi de tandemul Alin Cureş-Valeria Scheiner au cedat doar în faţa celor de la CSU Mobitelco Cluj, cu 78-84.

„Noi ne-am dorit de la începutul turneului calificarea, acesta a fost scopul nostru - să ajungem în Final-Four. Meciul a fost foarte strâns, am început să ne omogenizăm ca echipă, asta contează până la urmă", consideră Sebastian Ionescu, jucător al LPS Bihorul.

Cu o echipă alcătuită din componenţi ai formaţiei de liga întâi, dar şi de la echipele de juniori, LPS Bihorul i-a avut ca principali marcatori pe Bobe Nicolescu şi Sebi Ionescu. Primul a înscris 47 de puncte în victoria cu Ştiinţa Bucureşti, în vreme ce Ionescu a marcat 25 de puncte.

„A fost, în primul rând, un turneu bun pentru noi pentru că am reuşit să obţinem victoriile pe care trebuie să le obţinem pentru calificarea mai departe, cu Ploieştiul şi cu Ştiinţa", spune Bogdan Nicolescu, jucător al LPS Bihorul.

Cel de-al cincilea turneu de calificare, şi ultimul totodată, va avea loc luna viitoare. LPS Bihorul se va duela cu Focşani şi Baller Bucureşti. Orădenii mai au nevoie de o singură victorie pentru a ajunge în Final Four.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri