BASCHET. Un nou jucător în lotul CSM CSU Oradea

Data publicării:
Mihai Gavrila
foto: totalbaschet.ro

CSM CSU Oradea a semnat un acord cu Mihai Gavrilă, jucător de 27 de ani, care îl va înlocui pe lucian Ţîbîrnă. Acesta din urmă a fost obligat să-şi întrerupă activitatea din cauza unor probleme medicale.

Mihai Gavrila
foto: totalbaschet.ro

Înalt de 2.02 metri, Gavrilă evoluează la pozițiile 4-5 şi va participa la antrenamentele echipei lui Cristian Achim începând de săptămâna următoare. În ultimul sezon jucătorul a evoluat la SCM Universitatea Craiova.

În cariera lui, Mihai Gavrilă a mai jucat pentru CSU Brașov, CSM Ploiești și Gaz Metan Mediaș. Potrivit unui comunicat al clubului orădean, pe parcursul ultimelor trei ediții de campionat, Gavrilă a bifat 50 de prezențe în
Liga Naţională de baschet masculin în timp limitat de joc, respectiv 11 prezențe în Cupa României, acolo unde a fost utilizat mai mult.

Noul jucător al orădenilor a semnat cu aceştia un contract pentru sezonul competițional 2017/2018.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri