BIHOR. Două familii s-au mutat de la oraş la sat și au început afaceri cu produse tradiționale

Data publicării:
produse traditionale

Originar din Spania, Joaquim Rueda a cunoscut-o acum 10 ani pe actuala sa soţie, o româncă de care s-a îndrăgostit iremediabil. A prins drag și de țara noastră, așa că s-a mutat în România. Aici, spaniolul are două vaci al căror lapte îl folosește ca să prepare brânzeturi.

"E o ţară minunată, cu nişte bogăţii nelimitate, pe care oamenii nu le apreciază. Întrebarea nu e de ce am venit eu aici, întrebarea este de ce pleacă românii având o ţară ca şi asta? Facem tot felul de caşcavaluri, de brânzeturi maturate, cu mai multe condimente, cu ardei iute, cu mărar", spune Joaquim.

Produsele ajung pe mesele clienților de la orașe datorită unei asociații care le promovează atât în mediul online, cât și prin intermediul târgurilor de profil.

"Asociaţia pe care am fondat-o în ideea de a susţine micii producători din zonă, în special tinerii, să se reîntoarcă la sate şi să încerce să producă cât mai natural", explică Adrian Ciortan, preşedintele Asociaţei Fermierilor din Depresiunea Beiuşului.

Pentru ca produsele să atragă atenția consumatorilor, vor fi ambalate cu ajutorul unui centru de creație.

"Acum lucrăm, mai mult teoretic, la o oală pentru a prezenta laptele, brânzeturile, smântâna, dar ne îndreptăm şi către zona de dulceţuri", spune Cosmin Durgheu, sculptor.

Tot o afacere cu produse tradiționale au și George şi Larisa Hoțopan. În vara acestui an s-au mutat într-un sat aflat la poalele munţilor Bihorului., pe care l-au descoperit în timpul deselor drumeții pe care le-au făcut în zonă. Așa că și-au cumpărat aici o casă veche de peste o jumătate de secol.

"Am prins drag de natură, de viaţa la ţară şi în urmă cu patru luni ne-am decis să ne luăm o casă aici. Nu avem bunici aici, dar e frumos, viaţa la ţară, natura, timpul încetineşte", susţine George Hoțopan.

Mica lor afacere au început-o acum un an. Deși nu au avut experiență în domeniu, cei doi au reușit să prepare conserve din fructe și legume culese din grădina proprie. Cei doi tineri se pot lăuda acum cu 20 de produse gătite după rețete pe care le-au îmbunătățit după placul lor.

"Ne vine câte o idee; dau un exemplu: din mărul acesta verde ce putem să facem, la ce ar merge, un sos, o dulceaţă, un sirop. "Încercăm să combinăm tradiţionalul cu modernul."

George și Larisa Hoțopan vor să atragă și turiști, așa că și-au propus să amenajeze măcar o cameră în stil tradițional. Cei doi soți au de gând să recondiționeze și o casă tradițională pe care au cumpărat-o deja în zonă.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri