Sari la conținut

BIHOR. O clinică privată a găsit secretele păstrării medicilor în ţară: aparatură modernă şi salariul motivant

Apariţia unei clinici private cu aparatură de ultimă generaţie în oraşul Valea lui Mihai a convins mai mulţi medici tineri să renunţe la cariera în străinătate. Aceştia au ocazia să lucreze cu cel mai nou şi mai bun aparat de radiologie şi ecografie din ţară.

Ibolya Kovacs are 33 de ani şi a absolvit Facultatea de medicină din Oradea. A renunţat la ideea plecării peste hotare pentru că şi-a găsit un loc de muncă bine plătit aproape de casă, la clinica privată din Valea lui Mihai.

„Munca noastră este apreciată şi din punct de vedere financiar şi din punct de vedere al pacientului, adică pacientul este mulţumit", consideră Ibolya Kovacs, medic pediatru.

„Dacă le asiguri condiţii de lucru şi echipamente şi tehnologia de care au nevoie, dacă le asiguri ordinea de lucru cu pacientul, cu timp pentru fiecare, atunci jumătate din problemele medicului din România sunt rezolvate şi apoi căutăm varianta de satisfacţie financiară", susţine Oreste Straciuc, managerul clinicii private din Valea lui Mihai.

Ca să beneficieze de aparatura preformantă, unii pacienţi parcurg 70 de kilometri din Oradea până în Valea lui Mihai.

„Eu sunt orădean, dar prefer să vin la Valea lui Mihai pentru că ai siguranţa unei investigaţii de foarte bună calitate, datorită personalului şi a dotării."

„Vin pacienţi care mi-au spus că nu au fost niciodată la un consult de specialitate, că nu au avut posibilitatea să se deplaseze, 60-70 de kilometri la un serviciu de specialitate. Când au auzit că este în zonă au optat să ne caute", povesteşte medicul Beata Bagosi Fazekas.

Managerii spun că investiţiile private reprezintă soluţia pentru a păstra medicii în România. Chiar dacă salarizarea cadrelor medicale este peste media din sistemul public, mirajul străinătăţii rămâne tentant pentru mulţi doctori.

Reporter: Laura Breb
Operator: Darius Pop
Editor web: Adrian Laboş