Bihorean reţinut când încerca să vândă 400 de pastile de ecstasy

Data publicării:
FOTO 2 BCCO ORADEA

Un bihorean de 31 de ani a fost prins în flagrant delict în momentul în care vinde a sute de pastile de ecstasy. El a fost arestat în cadrul unei anchete a poliţiştilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea și a procurorilor DIICOT Oradea.

FOTO 1 BCCO ORADEA
FOTO 1 BCCO ORADEA

Suspectul a fost prins pe 8 noiembrie, în localitatea Duşeşti, din judeţul Bihor. Încerca să vândă 400 de pastile de ecstasy. În urma percheziției făcută în casa bărbatului, anchetatorii au mai găsit 27 de comprimate de ecstasy.

„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele bărbatului de 31 de ani, iar acesta a fost prezentat procurorului D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Oradea, care a dispus reținerea acestuia pentru o perioada de 24 de ore”, se arată într-un comunicat al BCCO Oradea.

Joi, judecătorii de la Tribunalul Bihor au emis pe numele acestuia un mandat de arestare pentru 29 de zile.

Polițiștii Serviciului Antidrog Bihor, coordonaţi de procurorii DIICOT Oradea, încearcă acum să afle de unde provin drogurile şi ce alte legături avea suspectul.

Editor web: Adrian Laboş
Foto: BCCO Oradea/ DIICOT Oradea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri