Sari la conținut
News Alert

Bilanţ în Justiţie. 115 mii de dosare s-au aflat în 2015 pe rolul instanţelor din Bihor şi Satu Mare

Dintre cele 115 mii de dosare aflate pe rol în 2015, instanţele din raza Curţii de Apel Oradea - adică din judeţele Bihor şi Satu Mare - au soluţionat cu puţin peste 83 de mii. Numărul este în scădere faţă de 2014, când atingea 90 de mii de cauze rezolvate.

Cu toate acestea, fiecare magistrat a avut de judecat nu mai puţin de 809 dosare, mult mai mare decât media la nivel naţional. Asta în condiţiile în care din 35 de posturi de judecător, câte sunt prevăzute în schema instituţiei, au fost ocupate 29. În 2015 au fost suspendaţi din funcţie doi judecători, iar faţă de altul s-a dispus excluderea din magistratură.
Deşi Curtea de Apel Oradea a primit calificativul "foarte eficient" în ceea ce priveşte operativitatea cu care au fost soluţionate dosarele, nu au lipsit problemele.

"Avem probleme într-adevăr la nivelul Curţii de Apel Oradea şi trebuie să o spunem: Judecătoria Marghita şi Tribunalul Bihor care au gradul de eficienţă satisfăcător. Sunt patru grade de eficienţă: foarte eficient, eficient, satisfăcător, ineficient", a explicat judecătorul Horaţiu Dumbravă, membru al CSM.

Tribunalul Bihor a fost una dintre cele mai aglomerate instanţe din ţară. Fiecare judecător a avut pe rol aproape 1500 de dosare pe parcursul anului trecut, aproape dublu faţă de media naţională.

"Au existat şi chestiuni obiective, pe bună dreptate, adică lipsă de personal. La Tribunalul Bihor şase posturi sunt vacante; pe de altă parte, este al doilea tribunal ca încărcătură la nivel naţional. Din cele 47 de tribunale, cu cele specializate, este cel mai încărcat al doilea tribunal", a precizat Dumbravă.

Dintre cele opt judecătorii din raza Curţii de Apel Oradea cele mai aglomerate au fost cele din Marghita şi Oradea.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi