Bolojan, despre ferma de porci de lângă Oradea: "Ori nu i se mai eliberează autorizaţia, ori ia măsuri ca să elimine mirosurile"

Data publicării:
porci1

Primarul Ilie Bolojan a vorbit şi despre ferma de porci de lângă Oradea, care în opinia sa, nu ar trebui reautorizată decât în anumite condiţii.

Ilie Bolojan a spus că în ultimii ani a primit numeroase plângeri din partea celor care locuiesc în cartierele Ioșia și Rogerius legate de mirosul venit dinspre ferma de animale.

„Din documentele care au fost depuse la Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor şi din datele pe care le avem, înţelegem că documentele prezentate de firmă susţin că nu există niciun fel de probleme legate de autorizarea firmei şi deci Agenţia ar trebui să emită o nouă autorizaţie, care să permită şi în anii următori funcţionarea acestei ferme, situată în spatele Gării Ioşia. Există însă o realitate care nu poate fi contestată: în cartierul Ioşia în principal, dar şi în Rogerius şi Calea Aradului există reclamaţii periodice cu privire la faptul că mirosurile care provin de la această fermă poluează oraşul”, a declarat Ilie Bolojan.

Drept urmare, primarul de Oradea consideră că există doar două soluţii: „Ori nu se mai prelungește autorizația pentru funcționarea acestei ferme de porci, ori se prelungeşte condiționat de adoptarea unor măsuri care să elimine mirosurile.”

Primăria Oradea va trimite notificări în acest sens către Agenția de Protecția Mediului Bihor și către DSP Bihor, cele două instituții responsabile de reautorizarea fermei de porci.

Îşi asumă o mare responsabilitate cei care se fac că nu miros ceea ce miroase toată lumea”, a mai spus Ilie Bolojan, adăugând că va cere ca planul de măsuri pe care Agenţia pentru Protecţia Mediului l-a solicitat firmei Nutripork să cuprindă investiţii prin care să se elimine cauzele mirosurilor.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri