Botezul Domnului, prăznuit în Oradea. În bisericile din oraș s-au sfințit peste 10 mii de litri de apă

Data publicării:
BOBOTEAZA STILL 060116 000000

La Biserica cu Lună din centrul Oradei slujba a fost oficiată de șase preoți. Sute de oameni au ascultat predica despre botezul Mântuitorului în apele Iordanului, după care au luat Agheasma Mare.

"- Veniți în fiecare an pentru Agheasmă?
- Da, pentru sănătate, pentru bunăstare."

"Cu putere, cu tot, de la bunul Dumnezeu, pentru sănătate, pentru orice."

Tradiția creștină spune că apa sfințită în ziua de Bobotează poartă o energie specială, ce se revarsă asupra credincioșilor.

"Se sfințește prin pogorârea Sfântului Duh, nu prin puterea preotului, nici prin cruce, nici prin busuioc, nici prin alt metal, ci tocmai prin darurile pe care le invocăm atunci când sfințim Agheasma cea Mare", explică Dumitru Megheșan, preot la Biserica cu Lună din Oradea.

Efectul benefic al Agheasmei Mari a fost mărturisit și de unii dintre copiii care au venit la slujba de Bobotează. Apa trebuie consumată opt zile, începând de astăzi, pe nemâncate. De asemenea poate fi folosită ori de câte ori este nevoie. Păstrată în condiții bune, Agheasma Mare poate fi băută și peste 50 de ani, spun preoții.

La Biserica cu Lună, 4 mii de litri de apă sfințită au fost puși în butoaie. În total, în lăcașurile de cult din Oradea s-au sfințit peste 10 mii de litri de apă.

Reporter: Diana Grad
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri