Sari la conținut

Burse din prăjituri pentru elevii fără posibilităţi financiare

Prăjituri apetisante, sandwich-uri gustoase şi limonadă din fructe proaspete - au fost câteva dintre preparatele pe care elevii le-au pus în vânzare. Le-au făcut cu mâinile lor, chiar dacă recunosc că le-a luat ceva timp până le-au terminat.

"- Prăjitura se numeşte Acoperiş. Mi-a luat maxim o oră şi patruzeci de minute
- A fost greu?
- Puţin, dar m-am descurcat."

"Kinder a mers, Snickers-ul, cele cu cocos au avut multă trecere."

Explicabil, pentru că niciun elev ori profesor nu putea rămâne indiferent în faţa produselor care le-au lăsat gura apă. Fiecare a cumpărat după poftă şi după buzunare.

"Mi-am cumpărat trei prăjituri. Toate au costat 5 lei şi e mult mai ok aşa, deoarece mânânc mai sănătos şi este mai ieftin decât la magazin."

"Mi se pare mult mai drăguţ şi mai sigur deoarece ştiu că au fost gătite în casă."

"Voi veni pregătită în fiecare pauză să cumpărăm câteva ceva de la fiecare - chec, prăjitură, sărăţele, de toate, de la fiecare clasă pentru a-i încuraja", spune Aurica Cifor, profesoară.

În acest fel, încasările au fost pe măsură.

"În jur de 60 şi de lei, 70 de lei. Aşa am avut o sumă totală până acum, dar mai avem câteva pauze aşa că nu ne facem griji."

"Am avut o cerere mult mai mare decât ne-am aşteptat şi elevii, alături de profesori, au primit foarte deschis această activitate a noastră", a observat Andrei Brâncoveanu, preşedintele Consiliului Elevilor.

"Este iniţiativa lor. Activitatea se desfăşoară pe parcursul unei întregi zile. Este o adevărată competiţie între ei în a realiza încasări cât mai mari", a completat Virgil Blage, directorul Colegiului Economic Partenie Cosma.

La final banii strânşi vor merge la trei elevi conştincioşi. Printre ei, Alexandra Dragoş, o adolescentă în clasa a XI-a la contabilitate, care a încheiat anul trecut cu media 9,66.

"- Ce te-ai gândit să faci cu banii, mai exact?
- M-am gândit să îi investesc în manualele pe care va mai trebui să ni le cumpărăm, auxiliarele şi caiete."

Târgul culinar s-a desfăşurat pentru al doilea an consecutiv la colegiul economic. Conducerea şcolii a promis că anul viitor activitatea se va desfăşura în noile laboratoare pe care speră să le inaugureze cât de curând.

Reporter: Diana Grad
Operator: Darius Pop
Editor web: Adrian Laboş