Camioanele, ore în şir de aşteptare în vămi

Data actualizării: Data publicării:
vama TIR

Chiar dacă perioada sărbătorilor a trecut, vămile din vestul ţării continuă să fie sufocate de controalele amănunţite efectuate de autorităţile maghiare. Aglomeraţie e pe benzile destinate camioanelor, înşirate cu sutele în cozi kilometrice. S-a ajuns ca pentru a ieşi din ţară un camionagiu să aştepte chiar 400 de minute, cum este cazul vămii Petea. Iar asta înseamnă întârzieri şi penalizări, spun şoferii.

De Paşte TIR-urile nu au avut voie să circule în Ungaria. În acest interval, camionagiii au aşteptat în parcările de lângă vămi sau pe drumurile spre graniţă.

"Restricţia a fost ridicată luni seara, la ora 23, iar marţi dimineaţa traficul a fost reluat cu dificultate. Cele mai mari probleme au fost în vama Petea, unde timpul de aşteptare a fost de 400 de minute. În schimb, aici, în vama Borş, şoferii au fost obligaţi să stea în coloană cinci ore", a transmis Claudiu Mihuţ, reporter Digi24 Oradea.

"- De 7 ore stăm.
- Cum e?
- Foarte nasol. Mi se termină programul pe când ies din ţară. Iar apoi altă pauză, după aceea nu mai ajungem la încărcare", spune un şofer.

"6 ore sunt pierdute. Mai pot merge doar 4 ore şi trebuie să mă opresc la pauză."

"- De 6 ore stau aici; la ora 5:25 am ieşit din garaj. Îi 11:25.
- Cum se circulă? Cum se înaintează?
- Foarte bine se înaintează. Dacă stai 6 ore să faci 4 kilometri, se înaintează foarte bine."

Din acest motiv, coada formată din sute de camioane s-a întins din vamă până în Oradea, pe o distanţă de peste 6 kilometri. Situaţia le provoacă pierderi transportatorilor.

"Ca firmă de transport, cu siguranţă o să primească penalizare pentru că nu se ajunge la timp la descărcare, la încărcare, pentru că sunt contracte care trebuie respectate."

Pe autostrada de la vama Nădlac 2, coloana de camioane s-a întins pe 12 kilometri. Poliţia de Frontieră susţine că au fost luate măsuri pentru evitarea aglomeraţiei.

"În acest moment la Nădlac-autostradă se lucrează pe patru artere de control în ce înseamnă ieşirea automarfarelor din România", a declarat Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.

Poliţiştii de frontieră le recomandă şoferilor să folosească şi alte puncte de trecere a graniţei, mai puţin tranzitate.

Reporter: Claudiu Mihuţ
Operatori: Gabor Szilagyi, Cristian Kovacs

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri