Sari la conținut
News Alert

Campion la numai 6 ani. Orădeanul HoriaTrempe-Cotuna este campion național la tir cu arcul

La vârsta la care alți copii încă se joacă sau abia desluşesc tainele abecedarului, un băieţel din Oradea stabilește recorduri în sport. Horia are doar 6 ani și a devenit cel mai tânăr campion național la tir cu arcul. Totul a început dintr-o joacă, dar seriozitatea şi pasiunea de care dă dovadă l-au făcut să învingă adversari chiar şi cu şase ani mai mari.

Înainte de fiecare antrenament, Horia Trempe Cotuna  îşi pregăteşte cu atenţie arcul. Totul trebuie să fie pus la punct, astfel încât să nu rateze niciodată ţinta. Băiatul a descoperit acest sport cu câţiva ani în urmă.

"- Am început pentru că mi-a plăcut.
- De unde ai avut primul arc de jucărie?
- Tata mi l-a luat", spune Horia.

"Trăgea prin geamuri, prin vitrine", îşi aminteşte Cosmin Trempe, tatăl lui Horia. "Nici nu știam că există un club cu tir cu arcul în Oradea. Am aflat, am venit la antrenament. Ne-a văzut domnul Mircea: ce-i cu ăsta la 5 ani, ce să fac cu el?"

Răspunsul la întrebările antrenorului a venit imediat. Horia a reuşit să-l impresioneze cu abilitățile sale.

"La final, întrebare de la Horia: "Când mai venim? Păi când să mai venim? Peste doi ani. Dă-i pe plâns." Și am mai venit și la antrenamentul următor, am zis lui Mircea că totuși, dacă îi place, așa, lăsați-l să vedem, lăsați-l o lună. Și așa a început totul", povesteşte tatăl băiatului.

Părinţii i-au luat toate cele necesare, iar cheltuielile nu au fost deloc mici. Numai arcul compound, considerat cel mai sofisticat şi tehnic dintre cele existente, a costat peste 700 de euro. De trei ori pe săptămână, după ce termină cursurile clasei pregătitoare, Horia îl foloseşte la antrenamente. Colegii au ajuns să-l admire pentru îndemânarea de care dă dovadă în mânuire arcului.

"Se descurcă foarte bine, e extraordinar. Adică, cel puțin pentru vârsta lui, este destul de impresionant."

"S-o țină tot așa, că este foarte bun!"

Anul acesta Horia a câștigat locul întâi la Deva, la campionatul naţional. Nu a avut concurenţi de vârsta lui, aşa că s-a înfruntat cu adversari de 11 sau 12 ani, I-a învins pe toţi şi a luat medalia de aur.

Clubul Redpoint nu are un loc propriu pentru pregătiri, așa că este găzduit de sala de sport a unei școli.

"Suntem condiționați de programul școlii, putem veni doar trei zile pe săptămână și, în consecință, e greu de făcut performanță. În Italia, cei care fac performanță, trag cu săgeți în fiecare zi, fac exerciții diversificate", spune Luca Baroni, instructor internațional de tir cu arcul.

Un alt coleg de club al lui Horia, Daniel Mirişan, s-a clasat la "naţionale" pe locul al patrulea. A reuşit performanţa la vârsta de doar 7 ani.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Robert Rezmuves