Sari la conținut

Canalizare cu probleme în Oradea. În mai multe zone, sistemul de canalizare nu face faţă ploilor abundente

Aflată lângă Stadionul "Iuliu Bodola", Strada Olimpiadei este sub ape de fiecare dată când plouă abundent.

"Este Veneția Oradei, florile nu se văd sunt inundate liniile de tramvai nu se văd se blochează circulația", spune o locatară din zonă.

Din cauza apei, tramvaiele nu pot circula în zonă.

"Am avut foarte multe motoare arse din cauza apei. Nu putem circula unde este apă peste 10 centimetri! Astfel de cazuri am avut aproape zilnic", susţine Istvan Csuzi, directorul companiei de transport local.

Specialiştii susţin că rețeaua de canalizare din zonă este suprasolicitată, deoarece colectează şi torenții care vin de pe dealul din spatele gării.

"În cazul în care se produc precipitații abundente, adică debite instante foarte mari, se depășește capacitatea de transport și în acel moment apele refulează", a detaliat Alin Sas, purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă Oradea.

O situație similară este și pe Strada Independenței, unde subsolul clădirilor se umplu mereu cu apă. Specialiştii studiază posibilitatea unui drenaj care să elimine problema infiltrațiilor sau refulărilor de canale. Potrivit autorităţilor, canalizarea realizată pe strada Louis Pasteur și deversarea către pârâul Paris se poate face pentru o parte din locuitori doar dacă aceștia investesc în realizarea unui sistem propriu de pompare.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves