Caniculă în vestul ţării. 40 de grade sunt anunţate pentru următoarele două zile. Apoi vin furtuni

Data publicării:
caldura Piata Cetat3

Meteorologii au emis două coduri portocalii de caniculă. Primul este valabil de marţi dimineaţa, de la ora 8, până miercuri, la aceeaşi oră şi este valabil pentru judeţele Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare. În acest interval, locuitorii celor patru judeţe se vor confrunta cu un val de căldură şi disconfort termic accentuat. În dupã-amiaza zilei de marţi, în zona aflată sub atenţionare vor fi temperaturi maxime de 38...39 de grade, iar indicele temperatură-umeazeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În celelalte regiuni ale ţării, cu excepţia zonei litoralului, cea montană şi a Bucovinei, a fost declarat cod galben de caniculă. În aceste zone temperaturile vor atinge frecvent 35...37 de grade.

Al doilea cod portocaliu de caniculă va fi valabil pentru miercuri. În după-amiaza acestei zile, în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat. Valul de căldură va cuprinde la început judeţele Bihor, Arad şi Timiş, iar ulterior judeţele Caraş-Severin și Hunedoara. Temperaturile maxime vor depăși 35-38 grade și izolat 39-40 de grade.

Atenţionările meteo vin în timp ce în mai multe ţări din Europa a fost emis codul roşu de caniculă.

În Oradea, sunt deschise patru containere anticaniculă. Acestea sunt situate pe Strada Republicii (lângă statuia lui Aurel Lazăr), în Piaţa Decebal, Piaţa Rogerius şi Piaţa Cetate şi sunt deschise de azi, de la ora 12. Cele patru containere anticaniculă vor fi deschise pe toată perioada caniculei, zilnic, de luni până duminică, între orele 10:00 - 18:00. În lunii iulie, asistenţa medicală va fi asigurată de către Administraţia Social Comunitară Oradea, iar pe perioada lunii august de către municipalitatea orădeană. Containerele sunt prevăzute cu apă potabilă.

De joi, în schimb, vremea se va răcori şi este posibil să apară furtuni, însoţite de grindină şi vânt puternic. 

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri