Cardurile de sănătate au ajuns în Bihor

Data publicării:
carduri

Cardurile de sănătate sunt destinate numai asiguraţilor care au împlinit vârsta majoratului, iar valabilitatea acestora este de 5 ani.

"În măsura în care va face ca vizita la medic să fie mai rapidă şi să ofere date în timp util medicului, eu zic că sunt utile."

"Nu mai stai până îţi face acte, adeverinţe, te trimite acolo, te găseşte mai uşor pe calculator."

"Trebuie o groază de bani pentru infrastructură, pentru cardurile în sine, pentru sistemul de utilizare, pentru programe şi nu ştiu de unde o să găsească bani să susţină toată infrastructura."

Cardurile de sănătate vor fi distribuite gratuit, prin poştă.

"Cardurile de sănătate au ajuns în Bihor, se găsesc la poşta din Oradea, urmând ca aici să se procedeze la sortarea şi repartizarea pe unităţi administrative", a precizat Gheorghe Ionuţ, directorul CAS Bihor.

În cazul în care titularul nu va fi găsit la domiciliu de două ori, actul va fi returnat casei judeţene de asigurări de sănătate. De acolo asiguratul îl va ridica personal. Cardul va putea fi folosit la medicul de familie sau la alt furnizor de servicii medicale, dar aceştia nu au deocamdată cititoarele necesare.

"O problemă care ne priveşte strict pe noi: achiziţionarea acestor cititoare de carduri, activarea şi introducerea datelor pe carduri. Important ar fi ca să se spună pacienţilor că deţinerea acestui card nu înseamnă automat statutul de asigurat", a declarat dr. Rita Balog, medic de familie.

Un cititor pentru cardurile de sănătate costă între 30 şi 50 de euro. Până la sfârşitul acestui an, medicii şi pacienţii au termen să se acomodeze cu noul sistem. În această perioadă vor fi remediate eventualele probleme care vor apărea, iar din 2015 decontarea serviciilor medicale se va face doar pe baza cardului de sănătate.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri