Cei mai buni arcaşi din România s-au întrecut la Oradea

Data publicării:
tir cu arcu

Concentrare, îndemânare, profesionalism: sunt doar câteva dintre abilităţile pe care trebuie să le aibă un arcaș. Spre deosebire de alte sporturi, la competițiile de tir cu arcul nu se strig[ și nu se înjură. Printre concurenţii de la Campionatul Naţional organizat la Oradea s-a numărat şi Patricia Iosup, o tânără de 17 de ani din Iași care a ocupat locul 5 anul acesta la Mondialele din Croația.

"Acum șase ani mă jucam cu prietenele în fața poligonului și din greșeală am dat cu mingea peste gard. Așa l-am întâlnit pe domnul meu antrenor și prima oară am venit într-o vizită. A început să-mi placă și am continuat", spune Patricia.

Unul dintre cei mai tineri participanţi la competiție este Mădălina, care are doar 15 ani. Pentru ea acest sport este cel mai relaxant.

"Mă relaxează și în același timp mă simt mai bine când trag."

Tirul cu arcul nu este un sport ieftin. Arcaşii profesionişti spun că un echipament bun poate ajunge chiar şi la două mii de euro.

"Tirul cu arcul este un sport de elită, la fel ca și alte sporturi gen golf, yachting, tenis și așa mai departe, pentru că odată este foarte costisitor. Să mergi la concursuri serioase, vreau să zic, atunci investiția minimă cred că sub 1500 de euro nici vorbă", susţine Mircea Stroe, organizatorul competiţiei.

"Investiția a fost cred eu mai mult din suflet, pentru că să faci același lucru 37 de ani și să-l faci cu cea mai mare plăcere cred că e o investiție destul de bună și zic eu profitabilă, pentru că nu-mi pare rău de nici o secundă", explică Viorel Habian.

Concurenţii au avut de trecut mai multe probe în funcţie de tipul de arc la categoriile juniori şi seniori. Festivitatea de premiere a avut loc duminică atunci când cei mai buni arcași şi-au primit trofeele.

Reporter: Orsolya Nagy
Operator: Róbert Rézműves

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri