Centru de colectare selectivã, amenajat cu 825.000 de lei în Oradea. Depozitarea gunoiului e gratuită

Data actualizării: Data publicării:
centru deseuri

Investiție în premieră în Oradea. Din toamnă orașul va avea primul centru de colectare selectivă a deşeurilor, amenajat de operatorul local de salubritate. Întins pe 3000 de metri pătraţi, între depoul de tramvaie și cimitirul municipal, acesta va avea 12 containere, unde localnicii își vor putea lăsa, gratuit, deşeurile. Dacă proiectul se va dovedi util, autoritățile vor să construiască astfel de centre şi în alte zone ale oraşului.

Amenajarea noului centru de depozitare selectivă a deşeurilor va costa 825 de mii de lei. Banii vor fi plătiți de operatorul local de salubritate care va și prelua gunoiul din centru pentru a-l duce la halda ecologică.

"Centrul de colectare selectivă a deşeurilor va fi construit pe o suprafaţă de 3000 de metri pătraţi. Acesta va fi amenajat în patru luni; asta înseamnă că, din luna septembrie, oamenii vor putea veni aici să depună deşeurile", a relatat Bianca Firezar, reporter Digi 24 Oradea.

"Dorim ca acest centru să devină o soluţie locală pentru Municipiul Oradea în ceea ce priveşte colectarea selectivă şi, totodată, dorim ca aces centru să fie un model de bune practici la nivel naţional. Depozitarea va fi gratuită", a anunţat Florin Birta, viceprimar al Oradei.

În cele 12 containere orice localnic va putea aduce de la hârtie şi plastic, până la deşeuri periculoase sau resturi vegetale. Înăuntru nu vor avea însă acces camioanele, ci doar vehicule mici.

"Cred că e o chestie bună, având în vedere şi partea de reciclare şi sortare şi nu se mai strâng toate gunoaiele într-un singur loc."

"Foarte bună, foarte bună. Numai să şi ţină, să nu aruncăm molozurile unde ne taie capul."

Edilii spun cã acest centru va ajuta Oradea sã atingã ţinta impusã de Uniunea Europeanã: pânã în 2020, jumãtate din deșeuri sã fie colectate selectiv. Pânã acum, orașul a încasat o amendã pentru cã nu s-a încadrat în limitele de colectare.

"Ar trebui în fiecare an să ne reducem cu 15% rata de depozitare la halda de steril pe care o avem; am fost penalizaţi, la finalul anului trecut o sumă de 300 de mii de lei pentru că nu ne-am încadrat în acel procent", susţine viceprimarul Birta.

Ca să crească procentul deșeurilor reciclate, Primăria Oradea a semnat un protocol de colaborare cu organizația Zero Waste Europa, care acordă suport în acest sens administrațiilor locale. Potrivit Eurostat, în România sunt colectate selectiv doar 3 procente din cantitatea de deșeuri.

Reporter: Bianca Firezar / Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri