Sari la conținut

Cinci urmăriţi general, prinşi la vămile din vest

Doi dintre reţinuţi au fost prinşi chiar de ziua naţională. Unul dintre ei, originar din Botoşani, a fost descoperit în Vama Borş, la orele amiezii. Bărbatul de 24 de ani se afla ca pasager într-un autoturism. Poliţiştii de frontieră au stabilit că pe numele lui era emis un mandat de arestare pentru executarea unei pedepse de 10 luni de închisoare pentru loviri şi alte violenţe.

Cu câteva ore mai înainte, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac - Csanadpalota, din Arad a fost prins un bărbat de 34 de ani, din Timiş. El era pasager într-un autocar care venea din Germania. Agenţii au aflat că este urmărit pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni săvârşite pe teritoriul României.

„Alţi trei cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 19 şi 29 ani, căutaţi (...) pentru executarea unor pedepse cu închisoarea pentru infracţiuni săvârşite pe teritoriul României, au mai fost depistaţi de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Nădlac - Csanadpalota şi Nădlac - Nagylak, la sfârşitul săptămânii trecute", au transmis reprezentanţii ITPF Oradea.

Editor web: Adrian Laboş