Clădiri de patrimoniu, devenite ruine, nu pot fi reabilitate din cauza proceselor deschise pentru retrocedare

Data publicării:
cladire acoperita de plasa

Remus a locuit de mic pe străzi, iar de o vreme şi-a găsit adăpost în clădirea în care a funcţionat spitalului de neurologie. Nimeni nu l-a deranjat şi s-a instalat cu alte familii în imobilul construit între cele două războaie mondiale. Până în urmă cu 7 ani aici a funcţionat secţia de neurologie a spitalului de neuropsihiatrie din Oradea, dar clădirea a fost revendicată. Patru ani a durat procesul, după care nimeni nu s-a mai ocupat de imobilul ce a început să se degradeze.

Faţada cade bucată cu bucată, tavanul se prăbuşeşte, iar lemnăria, cablurile electrice şi conductele de apă au fost smulse din pereţi. De o săptămână clădirea a intrat în proprietatea oraşului şi va fi reabilitată complet.

Tot din cauza unui proces de revendicare, clădirea în care a funcţionat până la începutul anilor 2000 Hotelul Parc a devenit un pericol public pentru trecători. Structura clădirii este grav afectată.

"A fost încadrată în clasa întâi de risc seismic. Unul dintre pilaştrii şi-a pierdut stabilitatea, existând o deformaţie la nivelul tâmplăriei", explică Adriana Lipovean, arhitectul şef al Oradei.

"În prezent există un proces pe rol pentru clădirea Hotelului Parc. Este un proces care durează de aproximativ 10 ani. Atât timp cât există un proces pe rol pentru o clădire aceasta nu poate intra într-un program de reabilitare", spune Anca Grama, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Tot o ruină a devenit şi Palatul Finanţelor. Din 2012 Consiliul Judeţean este în proces cu un ordin călugăresc.

"De la acel moment Consiliul Judeţean nu a mai avut posibilitatea să execute lucrări de intervenţie la clădire. Nici de investiţie nici măcar de întreţinere, pentru că legea nu permite", spune Horia Carţiş, directorul de cabinet al preşedintelui CJ Bihor.

Din 2013 Poliţia Locală a aplicat amenzi de peste 24 de mii de lei proprietarilor care nu au renovat faţadele imobilelor.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri