Sari la conținut

Concurs de agilitate la Liceul de Arte din Oradea

Peste 60 de copii ai Liceului de Arte din Oradea au participat săptămâna trecută, timp de două zile, la un concurs de studii de pian, ajuns la a zecea ediţie.

Fiecare dintre concurenţi a interpretat două piese din repertoriul lui Carl Czerny, compozitorul austriac cunoscut pentru studiile sale care dezvoltă agilitatea interpretului.

La finalul celor două zile de concurs, elevii participanţi au primit diplome şi medalii, iar cele mai bune interpretari au fost răsplatite cu trei premii de excelenţă şi trei premii întâi.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Robert Rezmuves