Condiții occidentale în spitalul din Zalău. Pacienţii beneficiază de mediatori în relaţia cu medicii şi de o linie modernă de distribuire a hranei

Data publicării:
spital Zalau 190614

Serviciul Reprezentantului Pacientului a fost înființat în urmă cu mai bine de patru ani, după modelul practicat în spitalele din Anglia. Angajații fac parte dintr-o organizaţie neguvernamentală și sunt, de fapt, niște mediatori.

"Mediem în relația medic pacient, consiliem pacientul la nevoie, îi oferim informații și când o simplă discuție nu își face efectul vom înregistra reclamațiile pacientului", susține Adina Săbăduș, reprezentant al pacientului.

Toate reclamațiile ajung pe masa managerului.

"Noi, la rându-ne, facem cercetări, urmărim să rezolvăm problemele care se ridică. Se elimină subiectivismul în relația dintre conducerea unității spitalicești și pacienți. Intervine acest reprezentant al pacientului între noi", este de părere Laurențiu Barna, managerul Spitalului Județean de Urgență din Zalău.

Tot la spitalul din Zalău pacienții au parte de cele mai moderne servicii când vine vorba de hrană. Cu 200 de mii de euro, o firmă locală a amenajat o linie de distribuire și porționare a hranei unică în țară.

"Mâncarea gătită, direct de pe plită sau din cuptor este așezată în baie marină, pentru a o ține caldă pe toată durata porționarii, iar aceste farfurii pentru felul doi sunt puse la încălzit înainte cu două ore în cărucioare speciale", explică Ramona Marincaș, directorul de îngrijiri medicale al Spitalului Județean din Zalău.

O astfel de tavă costă nu mai puțin de 80 de euro și, chiar dacă mâncarea ajunge la pacient într-o oră, temperatura din interior este păstrată la 60 de grade, aşa cum cer normele de siguranţă.

În fiecare zi sunt oferite 11 meniuri, în funcție de regimul pacientului, şi sunt preparate 500 de porții. Pentru a nu se crea confuzii, fiecare tavă are câte o plăcuță de identificare corespunzătoare meniului.

reporter: Andrea Crișan
operator: Constantin Gheorghiță
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri