Cozi kilometrice la graniţa de vest

Data actualizării: Data publicării:
aglomeratie Bors

Au fost cozi kilometrice în vămile din vestul ţării. Valabilă în fiecare weekend în Ungaria, interdicţia de circulaţie pentru camioane a fost menţinută şi luni, din cauza unei sărbători în ţara vecină. Astfel, sute de camioane au format coloane uriaşe în vămile Borş, Petea şi Nădlac. Chiar şi după reluarea traficului, timpul de aşteptare la frontieră ajungea la 4 ore.

"Coada de camioane se întinde pe o lungime de 8 kilometri. Din acest motiv, Poliţia Rutieră a fost mobilizată pentru a fluidiza circulaţia şi a încerca să prevină blocarea sensurilor giratorii de la intrarea în Oradea", a transmis Bogdan Costea, reporter Digi 24 Oradea.

Situaţia a apărut după ce interdicţia aplicată traficului greu în weekend a fost prelungită până luni seara, din cauza unei sărbători în Ungaria.

"Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea despre faptul că în data de 23 octombrie, până la ora 23 - ora României, pe teritoriul Ungariei este restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor mai mari de 7,5 t", a confirmat comisarul-şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al ITPF Oradea.

Din acest motiv, camionagiii şi-au reluat deplasarea abia spre miezul nopţii de luni spre marţi. Au făcut-o însă în ritm de melc, pentru că numărul mare de TIR-uri a îngreunat controlul în frontieră.

"Şapte opt ore se stă!"

"Sunt care au descărcări cu dată, cu oră - aceia nu mai ajung."

"Nu ştiu nimic, am înţeles că au prins ceva talibani prin maşini şi de atunci e prăpăd. Întârziem la descărcări nu mai putem să livrăm marfa când trebuie."

Potrivit aplicaţiei online a Poliţiei de Frontieră, timpii de aşteptare pentru camioane în vămile din vestul ţării ajung la 240 de minute în Borş şi Nădlac şi 90 de minute în Vărşand. În medie, sunt verificate 85 de camioane pe oră.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri