Sari la conținut

Criza refugiaţilor. Pe jos, pe autostradă, spre Budapesta

Zeci de refugiaţi au părăsit cu noaptea în cap tabăra de la Roszke. Au refuzat să se supună autorităţilor maghiare, care vor să-i înregistreze înainte de a-i urca în autobuzele care îi duc spre alte tabere ori la gară. Aşa că imigranţii au luat autostrada la pas, spre Budapesta, adică nu mai puţin de 178 de kilometri.

"- Ai bani ca să plăteşti pentru o maşină?
- Nu, nu am bani.
- Vrei să ajungi în Germania?
- Da", spune un imigrant.

Disperarea îi face pe refugiaţi să meargă prin ploaie şi frig, ore în şir. Şi-au pus pe ei haine groase şi pături şi cer ajutorul celor pe care îi întâlnesc.

"Un grup de refugiaţi a ieşit din tabăra de la Roszke şi pleacă în spre autostradă. Vor să ajungă cu orice preţ la Budapesta. Oamenii ne-au cerut să îi ajutăm cu un taxi, dar le-am explicat că aici este autostradă şi nu avem cum să le chemăm o maşină", a relatat Florina Fofiu, reporter Digi24 Oradea.

Discuţie reporter-refugiat:
"- Mergem în oraş.
- Nu este un oraş, este autostradă. Nu este niciun oraş în zonă sau un sat, nimic. Suntem în mijlocul pustietăţii.
- O staţie de taxi?
- Nu este nicio staţie, asta încerc să îţi spun. Aici este autostradă."

Sunt persoane care mai au bani şi sunt dispuşi să plătească oricât numai să ajungă în capitala Ungariei.

"- Vrei să mergi cu taxi-ul în Budapesta?
- Exact.
- Ai bani să plăteşti?
- Da, am bani. Adu-ne un taxi, te rog! Ajută-ne!"

Florina Fofiu, reporter Digi24 Oradea: "Refugiaţii negociază cu şoferii maghiari care să îi ducă la Budapesta. Sunt conştienţi că nu pot să meargă atâta drum pe jos. Tocmai de aceea au venit în parcare şi negociază acum să vadă cam cât i-ar costa drumul la Budapesta."

În tabăra de la Roszke vin autobuze din jumătate în jumătate de oră. Autorităţile maghiare îi duc pe refugiaţia într-un centru unde îi iau în evidenţă, apoi îi trimit mai aproape de liberatea pe care o caută cu disperare.

Reporter: Florina Fofiu
Operator: Robert Rezmuves