Cu cagulă şi înarmat cu un pistol, un tânăr a încercat să jefuiască două săli de jocuri din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
Firearms Enthusiasts Practice Shooting At Gun Range
Foto: Gulliver/Getty Images

Un tânăr de 20 de ani a fost arestat după ce a încercat, fără succes, să jefuiască două case de jocuri din Oradea. Ambele tentative s-au petrecut în aceeaşi noapte, la o diferenţă de două ore.

Prima lovitură pe care bărbatul de 20 de ani, din Petroşani, este bănuit că a încercat să o dea, s-a consumat marţi dimineaţa, puţin după ora 3. Cu o cagulă pe cap, suspectul a intrat într-o sală de jocuri din Oradea şi, sub ameninţarea unui pistol, i-a cerut casieriţei să-i dea toţi banii.

„Acesta nu a reușit însă să sustragă bunuri sau valori, întrucât angajata societății a ieșit din sala de jocuri și a strigat după ajutor, cel în cauză fugind de la fața locului”, a transmis comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Peste două ore, în jurul orei 5:25, același bărbat e bănuit că a intrat în acelaşi mod într-o altă sală de jocuri. Nici de aici nu a reuşit să fure nimic pentru că una dintre angajate a reuşit să activeze butonul de panică.

„Cel în cauză a fugit de la fața locului, însă a fost prins cu operativitate de polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea, la aproximativ 5 minute de la comiterea celei de-a doua tentative”, a relatat comisarul Alina Dinu.

Oamenii legii au descoperit asupra suspectului atât cagula, cât și pistolul, unul de tip air soft, care au folosite la comiterea faptelor. Polițiștii orădeni din cadrul Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei l-au reținut, după care magistraţii Judecătoriei Oradea au emis pe numele său un mandat de arestare pentru 30 de zile.

Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea întregii activităţi a supectului.

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri