De Ziua Universală a Iei, un atelier din Oradea a creat bluze tradiţionale româneşti

Data publicării:
ziua iei

Dacă de obicei angajatele atelierului confecţionează steaguri şi costume pentru piese de teatru, vineri s-au reprofilat şi au croit ie.

"Este tot un simbol cu care ne mândrim şi care face parte parcă din această atmosferă a tot ce înseamnă naţional şi românesc. Este şi o ţesătură, acest in topit, foarte plăcută", spune Alexandrina Chelu, administratorul atelierului.

De aceeaşi părere au fost şi doamnele care au purtat tradiţionala cămaşă românească.

"În primul rând că-mi place, este aproape de suflet, iar în al doilea rând că-mi stă bine cu ea. Eu cred că se potriveşte la orice vârstă şi în orice anotimp, la evenimente, oriunde."

"Reprezintă cred cel mai frumos simbol al folclorului românesc."

"Realizată la maşină sau cusută manual, ia rămâne un simbol al identităţii româneşti. Cămaşa tradiţională a fost purtată cu mândrie inclusiv de reginele României, Maria şi Elisabeta, iar astăzi a devenit sursă de inspiraţie pentru designeri celebri", spune Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.

Printre designerii vestimentari care folosesc motive tradiţionale, ce se regăsesc inclusiv pe ia românească, se numără şi Rozalia Bot. Creaţiile designerului bihorean au fost prezentate inclusiv la New York.

"Din copilărie eram atrasă de tot felul de motive etnice, atât româneşti, cât şi maghiare. Îmi plăcea atât portul, ia, cojocul, poalele, cu broderie manuală, coloristica şi tot ceea ce presupunea veşmântul popular", explică Rozalia Bot, designer vestimentar.

Pasionată şi preocupată încă din copilărie de motivele populare, Mihaela Călinescu este unul dintre artizanii care creează astfel de obiecte vestimentare.

"Sunt foarte în vogă, sunt foarte mult mediatizate şi se găsesc peste tot, toată lumea le apreciază, le poartă, inclusiv în afara ţării şi chiar vedetele de la Hollywood le poartă cu foarte mult drag", susţine Mihaela Călinescu, artizan.

Ziua Universală a Iei a fost iniţiată de comunitatea La Blouse Roumaine în 2013 şi a devenit un eveniment global, sărbătorit în peste 50 de ţări.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri