Sari la conținut

Dealul "Ciuperca", amânat până în toamnă

Imediat după ce autorităţile au decis defrişarea dealului Ciuperca în vederea amenajării sale, mai mulţi locuitori din zonă şI-au exprimat temerea că se tem că acest lucru ar duce la declanşarea unor alunecări de teren.

"Având în vedere că e teren în pantă sigur că există această posibilitate să alunece terenul."

"- Au fost și s-ar putea să mai fie.
- Alunecări de teren?
- Da, de două ori a fost."

Autorităţile i-au liniştit. "Aici vor fi plantați foarte mulți arbori inclusiv de talie mai înaltă gândiți special pentru a înțeleni și consolida solul. Terasamentele ce se vor face vor avea acest rol de a consolida ansamblul", a transmis Mircea Mălan, viceprimarul Oradei.

Cum însă plantările nu se pot face în timpul sezonului cald, autorităţile au fixat un nou termen limită pentru finalizarea lucrărilor în zonă.

"Termenul limită al acestui proiect e de 30 iunie 2015, dar plantările necesitând toamnă vom fi obligați să prelungim perioada până în 30 octombrie", susţine Eugen Negruțiu, managerul de proiect.

În acest interval, banii economisiţi în timpul lucrărilor vor fi folosiţi şi pentru amenajarea unei pasarele pentru calea ferată şi peste drumul expres. În total, grădina publică De pe dealul Ciuperca va avea aproape 4 hectare.

"Vom avea un loc de alimentație publică unde cei ce vin vor putea să servească ceva. Vom avea mai multe puncte de belvedere în cadrul acestei grădini publice, alese astfel încât să ofere o priveliște celor care vin aici", explică Marius Moș, directorul Direcției de Dezvoltare din Primăria Oradea.

Valoarea lucrărilor este de un milion 700 de mii de euro. Proiectul este realizat din fonduri transfrontaliere.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş