Sari la conținut
News Alert

Deputatul PNL Ioan Cupşa despre liderul PSD Bihor Ioan Mang: "autorul unui şantaj politic"

După alegerile prezidențiale, liderii PNL din Bihor au demarat negocieri cu UDMR ca să obţină majoritatea în Consiliul Local Oradea. Surse oficiale spun că în contul înţelegerii Uniunea cere poziția de viceprimar al Oradei, în timp ce liberalilor ar urma să le revină funcţia de vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor. Adică postul deţinut acum de președintele filialei locale a PSD, Ioan Mang.

În faţa acestei ipoteze, liderul social-democrat a atenționat că schimbarea ar putea avea efecte asupra proiectelor demarate în Bihor.

„Acum sunt în Bucureşti să discut o parte dintre aceste proiecte. Sunt aici dintr-o anumită poziţie pe care o am în administraţia judeţeană. Dacă nu o să o mai am, nu ştiu de ce aş mai alerga pe aici, ştiţi?", a afirmat Ioan Mang, vicepreședinte al CJ Bihor.

Afirmația l-a deranjat pe deputatul liberal Ioan Cupșa, care a reacţionat.

„Domnul Mang a pus presiune asupra tuturor decidenţilor politici, ameninţându-i că nu vor mai vedea bani pentru proiectele care sunt finanţate de către Guvernul României prin turbobaronul Dragnea. S-a făcut autorul unui şantaj politic."

Cupşa susţine că modalitatea de a face politică a unora dintre aleşii din România trebuie schimbată. Lucru care ar putea să se întâmple după moţiunea de cenzură pe care PNL o va depune la finalul lunii martie.

Reporter: Laura Breb
Operator: Jozsef Feher
Editor web: Adrian Laboş