Sari la conținut

Deşi judeţul nu este afectat, târgurile din Bihor au fost închise ca să fie evitată extinderea bolii limbii albastre

Cu vehicule special adaptate şi cu insecticide puternice, angajaţii firmei de dezinsecţie au pornit în Oradea lupta cu ţânţarii. E a patra oară în acest an când procedura se aplică în oraş, iar acum sunt vizate larvele.

"În acest mediu este foarte importantă efectuarea dezinsecţiei, pentru oprirea bolii limbii albastre al cărei purtător este tot tânţarul", susţine Roxana Constantinescu, reprezentanta firmei de dezinsecţie.

Importantă pentru sănătatea publică, dezinsecţia se face însă doar în marile oraşe. În mediul rural, unde boala limbii albastre este răspândită de ţânţari printre vaci şi oi, primăriile nu au bani pentru astfel de acţiuni.

"Costă foarte mult, bugetele sunt sărace, nu-şi permit majoritatea primăriilor", explică Sebastian Tocai, viceprimarul comunei Sântandrei.

"Să facă măcar de două trei ori pe an, dar eu nu am văzut niciodată."

"Să se înceapă chiar înainte de a începe vara, să nu aşteptăm până când deja ne invadează ţânţarii."

"Mai demult erau zburau cu elicopterul deasupra. Acum, nu!"

În lipsa banilor, veterinarii recomandă efectuarea dezinsecţiilor în jurul fermelor şi să limiteze circulaţia animalelor. Chiar dacă Bihorul nu se numără printre judeţele unde s-au înregistrat cazuri de vaci şi oi cu boala limbii albastre, autorităţile sanitare au decis, ca măsură de precauţie, să închidă târgurile din judeţ.

"Să nu cumpărăm animale provenite din zone necunoscute. De săptămâna asta se închid şi târgurile de animale până ce probabil temperatura medie va fi sub 10 grade celsius", a anunţat Aurel Indrie, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar-Veterinare Bihor.

Bihorul se află pe a zecea poziţie în topul judeţelor crescătoare de animale, cu 400 de mii de capete. Deşi se află la mare distanţă de zonele afectate de boala limbii albastre, specialiştii spun că pericolul infectării este permanent. Vântul poate duce ţânţarii ce transmit boala chiar şi la 200 de kilometri distanţă.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Darius Pop
Editor web: Adrian Laboş