DN76, drumul cu gropi dintre Oradea şi Deva, vedetă pe Facebook

Data publicării:
facebook dn76

"Uitaţi-vă ce drumuri sunt! Ruşine!"

"Dezastru, domnule!"

Sunt cuvintele şoferilor care circulă în fiecare zi pe DN 76 şi care au o întrebare: "Se rezolvă ceva oare?"

E greu de răspuns la această întrebare. Dar mii de oameni speră ca, totuşi, să prindă ziua când vor circula civilizat pe drumul naţional 76. Până atunci, felul în care arată şoseaua l-a determinat pe un bihorean să-i creeze propria pagină pe o reţea de socializare.

"Am creat această pagină de facebook ca şi o pagină de comunitate unde încărcăm fotografii; aşteptăm reacţia tuturor care se raliază acestui scop, să ne dea poze, chiar despre accidente, incidente în trafic". spune Zoltan Kovacs, editor al paginii "Drumul naţional 76".

Iar fotografiile şi impresiile nu au întârziat să apară. Utilizatorii au făcut publice imagini cu accidente, cu zone aflate în lucru ori cu indicatoare cu restricţii. Creatorii paginii au ţinut să le explice vizitatorilor că DN 76 este un "drum veşnic în construcţie".

"De ce veşnic în lucru? Pentru că s-au început acum patru ani lucrările în zona Vaşcău, acum doi ani s-au început la Sâmbăta, s-au abandonat, acum toată vara nu s-a lucrat, probabil se vor astupa şi abandona din nou", susţine Sorin Briscan, realizatorul paginii "Drumul naţional 76".

"Mă mir că azi am văzut un muncitor pe drum."

"Nu va fi gata şoseaua asta nici de acum în 20 de ani dacă merge aşa."

Pesimismul şoferilor este susţinut şi de munca de mântuială a firmei care a asfaltat o parte din şosea, dar şi de craterele căscate peste tot.

După ce anul trecut au plantat panseluţe în gropile de pe DN 76, şoferii au anunţat un nou protest pe 29 august. Pentru că nu au primit autorizaţia să mărşăluiască pe şosea, îşi vor striga nemulţumirile într-o parcare.

Reporter: Andrea Crişan
Operatori: Darius Pop, Robert Rezmuves
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri