Sari la conținut

Doar bronz pentru judoka orădeni la "naţionalele" pe echipe

Eterni campioni, judoka orădeni au prins în acest an doar finala mică.

„Noi am fost obişnuiţi în general cu locul întâi. Până când vor primi acel grad de maturizare competiţională, probabil că trebuie să ne mulţumim cu locul trei", consideră Dan Matei, directorul LPS Bihorul.

Mai marii clubului sunt convinşi că judoka orădeni vor strânge rândurile cât mai repede, iar LPS Bihorul va redeveni principala forţă a judoului românesc.

„Eu sper să revenim acolo unde eram obişnuiţi, adică din absolut orice competiţie judoul s-a întors cu cel puţin o medalie de aur, un loc doi. Acum am venit pe locul trei, nu este nicio tragedie", spune Matei.

Medalia cucerită la echipe a fost completată cu un bronz, de această dată obţinut în proba de ne waza, luptă la sol, de Vlad Luncan, la categoria 55 de kilograme.

Reporter: Nicolae Mihalcea
Operator: Cristian Rusu
Editor web: Adrian Laboş