Doi băimăreni, soţ şi soţie, au deschis o pensiune pe o insulă tropicală din Maldive

Data publicării:
maldive

Acum opt ani, când s-au căsătorit, Corina şi Mihai Mulea au ales să-şi petreacă luna de miere în Maldive. le-au plăcut atât de mult acele locuri, încât un an mai târziu au revenit în concendiu în arhipelagul tropical. De această dată au dorit să ia contact direct cu felul de viaţă al localnicilor şi s-au cazat la unul dintre ei. Cuceriți iremediabil de farmecul zonei, au ales să îşi înceapă afacerea pe o insulă cu doar 2500 de locuitori, parte a singurului atol rezervaţie naturală din Maldive.

„În atolul nostru avem mai mult de 105 recife, în jur de 60 de insule, dintre care maxim 20 sunt locuite; restul sunt insule sălbatice", spune Mihai Mulea.

Frumusețea locurilor i-a convins să deschidă o pensiune în Maldive, ca să le ofere cât mai multor turişti șansa de a vizita un colț de rai. Au realizat investiţia alături de un localnic şi de un prieten din Germania.

„Demersurile pentru pensiunea pe care am construit-o acolo au început anul trecut, în primăvară, cu câteva vizite ca să găsim locaţia ideală, să găsim atolul în care să mergem şi să găsim partenerii cu care să începem."

Au amenajat pensiunea...

...într-o fostă cabană pescărească şi au inaugurat-o la începutul acestui an. Cei doi soţi au investit zeci de mii de euro în renovare și în designul interior. Totul a fost făcut în așa fel încât să păstreze specificul local. Însă ceea ce oferă farmec unui sejur pe insula Dharavandhoo din Maldive este un fenomen unic în lume: apariția periodică a sute de draci de mare.

„Am descoperit o lume extraordinară subacvatică. Am avut şi şansa de a mă scufunda cu diavolii de mare, care sunt nişte pisici uriaşe, care sunt inofensive", povesteşte Corina Mulea.

Investiţia într-o afacere dintr-o ţară exotică nu are cum să dea greş, dacă este bine promovată, spune analistul financiar Dacian Palladi: „Merită să îţi deschizi o afacere oriunde ai clienţi, dacă sunt dispuşi să plătească şi dacă se poate în mod repetat. Că se numeşte Maldive, o dată în plus, pentru că suplinesc sezonalităţi pe care România încă nu le poate oferi şi poate nu le va putea oferi niciodată."

Călătoriile spre zonele tropicale se fac mai ales când în Europa este toamna şi iarnă, spun agenţii de turism.

Alexandru Lăcătuș, directorul unei agenții de turism: "Pentru Maldive, de exemplu, e perioada cea mai optimă, un sejur de aproximativ de 7 nopți, cu drumul e 9 zile, prețurile încep de undeva de la 2100 de euro."

Până în urmă cu patru ani turismul în Maldive se făcea doar în unităţi de cazare de tip resort. Legislaţia s-a schimbat şi le permite turiştilor să stea pe perioada vacanţei inclusiv în casele sau pensiunile deţinute de localnici.

Reporteri: Laura Breb, Diana Grad
Operatori: Kristian Kosa, Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri