VIDEO. Doi pui de Rottweiler, angajaţi la Jandarmeria Bihor

Data actualizării: Data publicării:
caini jandarmi

Doi pui de Rottweiler sunt cei mai noi membri ai Jandarmeriei Bihor. Jucăuşi, dar puternici şi activi, Spik şi Karma au şapte luni şi au învăţat deja câteva comenzi de bază în cadrul detaşamentului din Oradea. Restul pregătirii îl vor face peste câteva luni la Centrul Chinologic din Sibiu, unde vor urma un curs de calificare. Cei doi pui vor fi colegi cu un ciobănesc german folosit în acţiunile de căutare şi care a ajuns să valoreze 11 mii de lei.

Spik şi colega lui, Karma, au fost aduşi de la Sibiu la sediul din Oradea al Jandarmeriei Bihor acum trei săptămâni. Cei doi au început antrenamentele în care sunt învăţaţi noţiuni de bază.

„La unitate (n.r.- în Oradea) vom face ataşamentul, care este cel mai important, să fie ataşat de conductor, noţiuni de bază, disciplină, agresivitate, paza conductorului”, explică plt. maj. Cosmin Drugaş, de la Jandarmeria Bihor.

„Karma şi Spik sunt doi pui de Rottweiler în vârstă de şapte luni. După ce vor termina pregătirea la Jandarmeria Bihor, aceştia vor pleca la Sibiu alături conductorul lor pentru un alt curs de perfecţionare”, a transmis Bianca Firezar, reporter Digi24 Oradea.

„La Sibiu cursul are trei luni şi jumătate durată şi se face pe specializările câinilor. Ai noştri sunt de intervenţie, vor face un curs pe specializare intervenţie. Sunt câini care sunt de urmă”, a precizat plt. maj. Cosmin Drugaş.

„La manifestări sportive sunt foarte buni, au un impact vizual foarte, foarte mare. Vă daţi seama, mă bazez pe el mai mult ca pe aproape orice”, susţine plt. maj. Ionuţ Matei.

După ce vor fi pregătiţi să-i însoţească pe jandarmii bihoreni în acţiuni, cei doi câini i se vor alătura Ayanei. Femela de ciobănesc german participă de şapte ani la misiuni de menţinere a ordinii publice.

Desfăşor activitatea de aproape şapte ani de zile împreună cu căţeluşa de serviciu, Ayana. Am luat-o la patru luni de la Centrul Chinologic Sibiu. De-a lungul timpului a participat la misiuni de asigurare, menţinere”, spune plt. Gheorghe Macarie.

Câinii sunt în seviciul jandarmilor pentru o perioadă de maxim 12 ani.

„Dacă omul face cu plăcere, câinele îşi manifestă toată recunoştinţa faţă de stăpânul lui, faţă de conductor. Suntem ca doi colegi, ca doi prieteni”, povesteşte plt. maj. Ionuţ Matei.

Valoarea fiecăruia din cei doi pui de Rottweiler este în prezent de aproape 4500 de lei.

Cel mai scump animal din dotarea Jandarmeriei Bihor este un ciobănesc german în valoare de 11 mii de lei. Acesta este folosit în acţiuni de căutare, iar ultima sa misiune a fost de a-l căuta pe Adrian Hladii, bărbatul care a împuşcat mortal o tânără din Oradea în primăvara acestui an.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Constantin Gheorghiţă
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri