Două maşini de lux cu acte false, găsite în Vama Borş. Împreună valorează un sfert de milion de euro

Data publicării:
4470m

Cei doi cetăţeni lituanieni (o femeie şi un bărbat) s-au prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Borş sâmbătă, după ora 16. Danguole P., în vârstă de 31 de ani şi Zydrunas K., în vârstă de 34 de ani, conduceau fiecare un autoturism marca Jaguar, model F-Type, cu numere de înmatriculare lituaniene.

"Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că certificatele de înmatriculare ale celor două autoturisme nu întrunesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false. În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a stabilit că numerele de înmatriculare ale celor două autoturisme figurează ca fiind atribuite unor alte maşini. Totodată, s-a constatat că seriile de caroserie poansonate pe maşinile prezente în punct nu întrunesc elementele specifice fabricantului, fiind contrafăcute", a transmis comisarul-şef Laura Bondar, purtător de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Anchetatorii au mai aflat că bărbatul aflat la volanului uneia dintre maşini are permisul de conducere auto suspendat de la începutul acestei luni. El a recunoscut că în Germania a fost contactat de un cetăţean rus, care i-ar fi dat 500 de euro ca să ducă maşinile în Bulgaria. El susţine că nu ştia nimic de neregulile descoperite la cele două autoturisme.

Poliţiştii de frontieră susţin că fiecare din cele două autoturisme Jaguar valorează 120 de mii de euro. Ele au fost indisponibilizate la sediul I.T.P.F. Oradea, până la finalizarea cercetărilor. Cei doi lituanieni s-au ales cu dosare penale.

Tot în Borş, poliţiştii de frontieră au descoperit un autoturism BMW 320D, cu numere de Bbulgaria, condus de un botoşenean de 39 de ani. Certificatul de înmatriculare al maşinii era fals, au aflat agenţii.

Editor web: Adrian Laboş
Foto: Poliţia de Frontieră Oradea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri