Două minore din Oradea, trimise în judecată pentru trafic de minori și înșelăciune

Data publicării:
icon descinderi intr-un caz de proxenetism 051114

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au finalizat cercetările în cazul a două minore de 17 ani din oraș, acuzate de trafic de minori şi înşelăciune. Magistrații au dispus trimiterea lor în judecată în stare de arest, pentru că au încălcat condițiile controlului judiciar.

icon descinderi intr-un caz de proxenetism 051114foto cu caracter ilustrativ

Ancheta a stabilit că, în perioada iunie – iulie 2016, cele două fete ar fi obligat alte două minore, tot de 17 ani, să practice prostituția în Oradea.

Nu este singura faptă de care sunt acuzate cele două. Polițiștii și procurorii susțin că pe 20 iulie, fetele i-ar fi spus unui client al victimelor că ar fi fost reclamat pentru viol, fapt neadevărat. Ele au cerut "600 lei pentru a-și retrage sesizarea penală, în scopul obținerii pentru sine a folosului necuvenit”, au precizat anchetatorii.

În acest dosar, în luna septembrie poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Oradea au efectuat trei percheziții. Cu această ocazie au fost ridicate mai multe telefoane mobile, tablete, înscrisuri și au fost puse în aplicare şase mandate de aducere.

După audierea celor două minore, acestea au fost puse sub control judiciar. În 8 decembrie, ele au fost arestate pentru că nu au respectat condițiile impuse. Câteva zile mai târziu, ele au fost trimise în judecată.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri