Sari la conținut

Drumuri pentru trafic mai aerisit. Noi şosele între Oradea şi două comune din apropiere

Oradea va fi legată de Sântandrei şi Oşorhei prin alte două drumuri. Acestea vor avea fiecare în jur de 3 kilometri, iar construcţia lor va fi plătită din bugetele locale ale celor trei administraţii locale implicate. Drumurile vor fi realizate, cel mai probabil, începând de anul viitor şi au rolul de a fluidiza traficul între cele două comune şi Oradea.

În prezent, singura cale de acces între Oradea şi localităţile Sântandrei, Girişu de Criş, Toboliu şi Sânicolau Român este Drumul Judeţean 797, aflat într-o stare deplorabilă.

Primarul din Sântandrei, Ioan Mărcuş, este de părere că odată cu realizarea unui drum ocolitor, traficul în zonă ar fi mult mai lejer. Tronsonul ar urma să aibă o lungime de 2,8 kilometri şi va porni de pe strada Cazaban din Oradea.

"Face legătura cu municipiului Oradea pentru aproape 16 mii de locuitori. Or, în orele dimineţii, prânz şi seara devine de nesuportat sau impracticabil, creându-se dimineaţa cozi de 2-3 km pentru a a ajunge în municipiul Oradea."

În schimb, drumul care va asigura accesul între Oşorhei şi Oradea va avea o lungime de 3,6 kilometri. Acesta va face legătura între satul Fughiu şi strada Podgoria.

"Ar descongestiona foarte mult DN1 şi maşinile din cealaltă parte nu ar mai intra pe DN 1 spre Oradea, ci ar pleca de la Husasău, drum care există", spune Ioan Pop, primarul comunei Oşorhei.

3

foto: Primăria Oradea

Pentru ambele proiecte vor fi realizate mai întâi studii de fezabilitate. Atunci vor fi stabilite şi primele sume necesare pentru executarea lucrărilor. Finanţarea va fi asigurată din bugetele celor trei primării implicate.

"Cum vom finanţa acest drum? Este stipulat în acest acord de asociere. Fiecare dintre cele două unităţi administrativ teritoriale va suporta cota parte din drumul care-i revine", a explicat Florin Birta, viceprimarul Oradei.

Edilii spun că ambele şosele vor contribui la decongestionarea traficului dintre municipiu şi comunele învecinate, acum foarte aglomerat.

Reporter: Anca Deac / Operator: Constantin Gheorghiţă