După 6 luni de testări, orădenii primesc un soft pentru plata online a întreținerii

Data actualizării: Data publicării:
program asociatii

Premieră naţională la Oradea, unde locatarii şi administratorii blocurilor vor avea la dispoziţie o aplicaţie prin care îşi pot plăti online întreţinerea. Programul le va permite să vadă ce se întâmplă cu banii plătiţi. În plus, vor fi evitate delapidările, spun autorităţile. Acestea s-au confruntat cu situaţii în care contabilii sau şefii unor asociaţii din Oradea au furat peste două milioane de lei din banii proprietarilor.

Timp de o jumătate de an, 15 asociaţii din Oradea care însumează peste 1300 de locatari, au testat aplicaţia electronică oferită gratuit de primărie. În acest interval, administratorii și locatarii s-au convins de utilitatea acesteia.

"Pot să vizualizeze toate facturile şi chitanţele şi plăţile pe care le-a efectuat către asociaţie. Pot să vadă cum s-au distribuit anumite cheltuieli, să vadă indexul de apă introdus anterior în lunile anterioare şi poate introducă singur indexul de contor", spune Cristian Lucaci, manager de proprietate.

"Este mult mai avantajos, deoarece pot să plătesc de pe telefon rapid, de acasă, din oraş, de oriunde; nu trebuie să mă duc la o anumită oră la asociaţie, nu trebuie să stau la coadă", a observat un locatar.

"Îmi trebuie doar codul de client de pe factură şi suma şi plata se face automat", confirmă altul.

Cei care au lucrat cu noul program spun că plățile sunt făcute simplu, iar locatarii pot controla oricând ce se întâmplă cu banii lor. Orice nelămurire poate fi discutată prin chat cu administratorul blocului.

"În primul rând nu te lasă să greşeşti, în al doilea rând simplifică munca. (...) Primesc o factură de la furnizor pe care o descarc de pe platforma on-line a acestuia printr-un clic dreapta, aceasta e preluată în bloc manager şi distribuită spre locatari", spune Cristian Lucaci, manager de proprietate.

"Cu un asemenea soft fiecare cetăţean are în permanenţă posibilitatea de a şti ce se întâmplă cu banii lui", susţine Mircea Mălan, viceprimarul Oradei.

După perioada de testare, edilii vor să cumpere prin licitație programul. Vor aloca până în 50 de mii de euro în acest scop și îl vor pune la dispoziția asociațiilor pentru o perioadă de cel mult 5 ani.

"Dacă acest proiect va fi finalizat cu succes, practic nu va mai exista posibilitatea delapidărilor", este de părere viceprimarul Mircea Mălan.

Din primăvara viitoare, 846 de asociaţii din Oradea vor beneficia de noul sistem de gestiune.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...