Ecologic: bun, dar scump. Fermierii nu se înghesuie pentru certificatele ecologice

Data publicării:
ecologic 270614

Printre puţinele suprafeţe care au obţinut certificat ecologic se numără şi cea mai mare livadă de mere bio din Bihor, întinsă pe 20 de hectare. Din fructele obţinute, proprietarii produc suc ecologic.

"Anul trecut şi sperăm şi anul acesta am obţinut în jur de 3-400 de tone de mere, din care o parte, aproape jumătate facem suc. Anul trecut vânzările au fost în jur de 15 mii de euro", spune Constantin Demian, proprietarul unei livezi de mere bio.

După ce a lucrat 20 de ani în Austria, în agricultura ecologică, Florin Cosma vrea să dezvolte o fermă bio acasă, în România. Livada sa de soc se află deocamdată în perioada de transformare de la convenţional la ecologic. Fermierul spune că toată producţia o va vinde doar în străinătate, pentru că în ţară nu există o piaţă de desfacere pentru produsele bio.

"Pentru România să produc eu n-aş începe pentru că e foarte greu: să nu ai o sursă de desfacere pentru că a fi ecologic înseamnă foarte multă muncă", susţine Florin Cosma, producător ecologic.

Agricultorii care vor să intre în sistemul ecologic trebuie să se înregistreze la Direcţa pentru Agricultură. Datele oficiale arată că în Bihor numărul producătorilor bio scade pe an ce trece.

"Pentru anul 2014 avem înregisraţi 238 de operatori în sistemul de agricultură ecologică. Am avut şi un apogeu în 2012, atunci când un număr de peste 400 de fermieri au optat pentru acest sistem", a precizat Nicolae Hodişan, directorul Direcţiei pentru Agricultură Bihor.

Ca să-i încurajeze pe fermierii care doresc să practice agricultura ecologică, ministerul Agriculturii a prelungit termenul de înregistrare până la sfârşitul anului.

reporter: Edina Szomoru
operator: Cristian Rusu
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri