Economie cu ajutorul vremii bune. Datorită toamnei blânde, CET Oradea face economii la materia primă

Data publicării:
cet

Zeci de mii de litri de apă fierbinte se pierd în fiecare zi prin conductele învechite ale Oradei. O dată cu ele sunt contabilizate pagube de zeci de mii de euro.

"Sistemul centralizat de termoficare al oraşului are pierderi de 37% ceea ce este foarte mult. Aceste pierderi înseamnă aproximativ 20 de mii de euro pe zi", susţine Mircea Mălan, viceprimarul Oradei.

"Magistralele prin care circulă agentul termic se află într-o stare deplorabilă, în sensul că termenul de viaţă a acestor reţele au trecut de 40-50 de ani", apreciază Mihai Cabai, directorul societăţii Termoficare Oradea.

Ca să oprească pierderile autorităţile au trecut la înlocuirea reţelelor. Lucrările vor dura, aşa că, pe termen scurt, s-a apelat la o soluţie bazată pe... vremea de afară: din cele două cazane ale centralei termice orădene, este folosit doar unul.

"Azi funcţionăm cu un cazan energetic cu două mii de tone consum pe zi, el se va putea încărca până la 2 mii 500, două mii 700", precizează Francisc Daniel, directorul tehnic al societăţii Electrocentrale Oradea.

Asta înseamnă o economie zilnică de 500 de tone de cărbune şi 50 de tone de păcură.

"Folosindu-se un singur cazan se reduce consumul de păcură şi cărbune, ce duce la o economie de 200 de mii de lei pe zi", a contabilizat viceprimarul Mircea Mălan.

Soluţia bazată pe funcţionarea unui singur cazan poate fi folosită atât timp cât temperaturile nu scad sub 2 grade noaptea şi sub 10 grade ziua. Aceste condiţii vor fi îndeplinite timp de încă o săptămână, dau asigurări meteorologii.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Tiberiu Catrişcău

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri