Elevii vor fi consultaţi în deciziile luate de şcoli

Data publicării:
vot elevi

Până în 2011 elevii au avut drept de vot în consiliile de administraţie ale şcolilor dar l-au pierdut. De patru ani se luptă să-l recâştige dar abia acum ministerul Educaţiei le-a dat câştig de cauză. Asta înseamnă că liceenii vor lua parte la orice decizie de investiţie în şcoli sau activităţi legate de programele educative.

"Mie mi se pare că fiecare elev ar fi trebuit să aibă un alt elev care să ia decizii pentru el."

Horia Onița, președintele Consiliului Național al Elevilor: "În 2013 doi colegi de-ai noștri au depus o propunere de lege printr-un deputat în Camera Deputaților. Legea a fost susținută. A trebuit să mergem și noi acolo, ca și reprezentanți ai elevilor, să facem lobby. Până la urmă anul acesta, în mai, legea a trecut."

"E foarte bine ca unul de-al nostru, care gândește la fel ca noi, să spună profesorilor ce gândim noi la unele acțiuni ale școlii."

Fiecare şcoală îşi va alege un elev care să le apere interesele în consiliile de administraţie iar alegerile vor avea loc în septembrie prin vot secret.

Ruben Filimon, directorul Colegiului Tehnic "Mihai Viteazul" din Oradea: "Elevii sunt partea esențială a sistemului de învățământ. Or, ca ei să nu participe la luarea deciziilor care-i privesc ar fi absurd, iar dacă ei vor lua la participarea deciziilor atunci și responsabilizarea lor pentru aplicarea acestora va fi mult mai mare."

La licee reprezentanții tinerilor vor avea drept de vot, dar la școlile gimnaziale elevii vor putea doar să ia parte la ședințe, pentru că nu au împlinit 18 ani.

Florian Hava, directorul școlii "Dacia" din Oradea: "Chiar dacă au numai statut de observator, în învățământul gimnazial este foarte binevenit acest aspect, pentru că ei vin cu problemele lor reale și prin reprezentantul lor le ridică în fața consiliului de administrație și, sigur, membrii consiliului sunt atenți la aceste probleme."

Ca să facă loc elevilor în consiliile de administraţie, miniterul Educaţiei a luat din locurile repartizate părinţilor.

Reporter: Diana Grad
Operator: Constantin Gheorghiță
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri