Sari la conținut

Episcopia Greco-Catolică Oradea cere eliberarea administratorului său, reţinut în dosarul primarului de Beiuş

Episcopia Greco-Catolică a anunţat că, din informaţiile pe care le deţine, administratorul Constantin Ovidiu Mircea Mihăilă a fost acuzat de un preot din Beiuş, Ioan Mada, că a luat mită de la primarul Adrian Domocoş. În acest sens, preotul Mada ar fi depus un autodenunţ.

Reprezentanţii episcopiei susţin că Ioan Mada a fost cel care în 2011 a semnat un contract de cesiune pentru 29+14,5 ani a unui imobil al bisericii către firma Alge Dom Com SRL, despre care procurorii DNA au date că este controlată de primarul de Beiuş. Episcopia Greco-Catolică nu a fost anunţată şi nu a aprobat această înţelegere în baza căreia era stabilită o chirie de 3.000 de lei/an pentru o suprafaţă de 353 de metri pătraţi, în centrul Beiuşului. 

Despre contract s-a aflat...

...abia în iunie 2014, când administratorul Episcopiei şi alţi reprezentanţi ai acesteia au făcut un control şi au observat că la clădirea respectivă se fac lucrări de renovare.

"Episcopia a solicitat un exemplar din contract şi în urma analizării lui s-a hotărât rezilierea contractului, deoarece condiţiile acestuia erau injuste şi în defavoarea proprietarului de drept", se arată în comunicatul Episcopiei Greco-Catolice Oradea.

Imediat, instituţia a cerut rezilierea pe cale amiabilă a contractului. "De bună credinţă, (...) a anunţat fostul concesionar că e gata să păstreze colaborarea de ordin comercial, dar cu aplicarea unor prevederi care să fie şi în favoarea proprietarului, nu numai a chiriaşului."

Astfel, a fost semnat un nou contract pe o perioadă de 25 de ani, cu posibilitatea de a-l prelungi pe încă 5. În schimb, Episcopia urma să primească o treime din valoarea cu care firma Alge Dom Com va închiria clădirea după ce o va reabilita din banii proprii.

După controlul intern al Episcopiei, pe 1 decembrie preotul Ioan Mada a fost demis şi i s-a desfăcut contractul de muncă.

Din aceste motive, Episcopia Greco-Catolică a cerut "eliberarea urgentă a administratorului său, deoarece consideră acuzaţiile nefondate".

Procurorii DNA susţin că...

... primarul de Beiuş a cerut şi a primit de la „o persoană din conducerea Bisericii Greco-Catolice Beiuş" un imobil, aflat în proprietatea bisericii. 

"Pentru acest „serviciu", inculpatul a promis că va ajuta şi va susţine interesele bisericii greco-catolice pe raza sa de competenţă, în sensul că:
- îi va asigura protecţie şi o va favoriza, prin neîndeplinirea atribuţiilor de primar,
- nu va aplica sancţiuni contravenţionale pentru faţadele deteriorate ale clădirilor proprietatea unităţii de cult, situate pe raza municipiului Beiuş,
- va sprijini biserica greco-catolică să beneficieze în continuare de scutiri de impozite pentru clădirile proprietatea acesteia", au comunicat anchetatorii anticorupţie.

La rândul său, administratorul Episcopiei Greco-Catolice Oradea este acuzat de procurori că i-a dat primarului de Beiuş, la cererea acestuia, o clădire, proprietatea bisericii, printr-un contract de parteneriat pe o perioadă de 30 de ani. 

În schimb, Adrian Domocoş ar fi promis că va elibera o autorizaţie de funcţionare pentru un magazin de comercializare a peştelui, aflat în proprietatea episcopiei. 

Editor web: Adrian Laboş