Expoziție de bijuterii Art Nouveau la Casa Darvas–La Roche

Data actualizării: Data publicării:
podoabe art nouveau (9)

O inedită expoziție de bijuterii este găzduită în următoarele două săptămâni de Casa Darvas-La Roche din Oradea. Vernisajul a avut loc vineri după-amiaza, iar exponatele realizate de Emanuel Dănuță sunt reunite sub titlul „Podoabe Art Nouveau".

podoabe art nouveau (1)
podoabe art nouveau (1)

Pe perioada expoziției artistul și-a mutat atelierul de bijuterii în Casa Darvas-La Roche. Aici vor fi confecționate bijuterii din mărgele folosind o combinaţie de tehnici right-angle-weave, peyote şi broderie în relief.

„Se folosesc materiale precum cristale Swarovski, cristal Preciosa şi cristal Celestial. Piesele folosite sunt pielea naturală, pietre semipreţioase, cupru oxidat sau placat cu argint. Modelarea pielii se face prin sculptură şi tratament termic”, au transmis organizatorii expoziţiei.

Cei care doresc să înveţe arta confecţionării bijuteriilor sau să cumpere sunt invitaţi la Atelierul Emanuel Dănuţă, de marţi până duminică, între orele 12 şi 17, până pe 31 decembrie.

Expoziţia este parte din proiectul „Atelier de artă decorativă” care va continua cu expoziţii de vestimentaţie. Acţiunile se vor încheia pe 8 martie 2017 cu o seară dedicată femeii, în cadrul căreia vor fi invitate personalităţi din lumea artistică internaţională.

Editor web: Adrian Laboş
Foto: Primăria Oradea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri