Sari la conținut

Fabrică de bani pentru mafia italiană, descoperită în Oradea

UPDATE: Imagini din timpul descinderilor

Gruparea din România făcea banii, pentru care aveau matriţe de 20, 50 şi 100 de euro, pe care mai apoi îi trimiteau în Italia. Potrivit informaţiilor oficiale, în acest caz s-a început urmărirea penală faţă de patru italieni şi un român. 

La cele 15 descinderi din noaptea de joi spre vineri, anchetatorii de la DIICOT au descoperit aproximativ 13 milioane de euro contrafăcuţi. Alţi 90 de mii de euro au fost găsiţi arşi, în hala percheziţionată la marginea Oradei, în graba suspecţilor de a scăpa de probele incriminatoare. 20 de persoane - suspecţi şi martori - au fost duse la audieri la sediul DIICOT Oradea.

Suspecţii prinşi lucrau pentru mafioţi italieni, mai exact pentru gruparea Napoli, despre care anchetatorii spun că era afiliată mafiei din Milano. Potrivit unor date din anchetă, banii se tipăreau într-o hală, sub acoperirea unei firme - Color Press SRL - care realiza broşuri şi cataloage pentru vopseluri. Falsificatorii beneficiau de tehnologie performantă şi falsificat bancnote de 20, 50 şi 100 de euro. 

"Sub coordonarea suspectului R.V. (cetăţean italian - n.n.), membrii grupului procurau hârtia și vopselurile precum și celelalte materiale necesare asigurării elementelor de siguranță a falsului și tipăreau bancnote contrafăcute la o locaţie din județul Bihor. Ulterior, banii falsificați în cantități mari erau depozitați la sediile altor societăți comerciale, fiind apoi transportați și distribuiți în țările Uniunii Europene", se precizează într-un comunicat DIICOT.

O parte din bani, găsiţi la groapa de gunoi

Alţi mii de euro falsificaţi (foto) au fost găsiţi miercuri seara la groapa de gunoi a oraşului, de către angajaţii haldei ecologice. Situaţia a ajuns la urechile conducerii, care i-a chemat pe cei care au găsit banii şi le-a cerut să îi predea.

A doua zi dimineaţa, conducerea haldei ecologice a anunţat Poliţia.

Cea mai mare captură de valută falsificată

Potrivit procurorului Alina Mihaela Bica, şefa DIICOT, gruparea este monitorizată de mai bine de 11 luni. "Îi monitorizăm din 2013, ca urmare a unui schimb de informaţii cu Direcţia Antimafia din Italia", a declarat Alina Bica.

La acţiunile de monitorizare au participat SRI şi Direcția de Combatere a Criminalității Organizate – IGPR – Serviciul de Combatere a Finanțării Terorismului și Spălarea Banilor.

"E cea mai mare captură de monedă falsă din România, de după 1989. Această acţiune este un succes, pentru că, pe lângă prinderea suspecţilor, s-a reuşit capturarea matriţelor şi a utilajelor folosite pentru falsificarea bancnotelor. Putem spune că reţeaua este anihilată", a declarat şefa DIICOT.

Alt transport de bancnote, interceptat în Italia

foto: ANSA/ansa.it

Potrivit presei italiene, pe 22 septembrie, Garda Financiară din Italia a oprit, la Caserta, în apropiere de Napoli, o furgonetă în care se aflau 18,9 milioane de euro, în bancnote de 50 de euro. Acestea erau foarte bine falsificate şi erau ambalate în 15 pachete, ascunse printre produse de papetărie.

"Banii contrafăcuți fuseseră expediați de o firmă din România ce aparține italianului R.V. – suspectul fiind, de altfel, arestat în Italia, lângă Milano", se arată în comunicatul DIICOT.

Reporteri: Yvette Mîrza, Gabriel Bonaciu
Editor web: Adrian Laboş