Familia, instituție... amânată. Românii se căsătoresc la o vârstă cu 5 ani mai mare decât cei care o făceau cei din 1990

Data publicării:
casatorii 190314

Mircea are 20 de ani și, la fel ca mulți dintre colegii săi de generație, spune că nu-și dorește încă o căsnicie.

"Peste 30 de ani consider că se linişteşte un om, poate să-şi întemeieze o familie, totuşi trebuie trăită şi tinereţea."

Statisticile confirmă că o întreagă generație gândește la fel. "Începând din 1990 până în 2012 vârsta medie la încheierea primei căsătorii a crescut cu circa cinci ani. Majoritatea celor care se căsătoresc sunt undeva peste 30 de ani", precizează Dana Paşc, directorul Direcţiei de Statistică Bihor.

Bărbaţii spun "da" cu 4 ani mai târziu decât o făceau cei din 1990. Femeile sunt și mai puţin grăbite: ele devin mirese la o vârstă la care mamele lor aveau deja cinci ani de căsnicie. Mulți dau vina pe condițiile din societate și pe schimbarea mentalității tinerilor.

"Aceştia preferă o perioadă de trai în concubinaj până la încheierea primei căsătorii, până îşi asigură o situaţie materială şi socială sigură", explică directorul Direcţiei de Statistică Bihor.

În plus, tot mai mulți tineri pun căsătoria pe planul doi, preferând să termine mai întâi o facultate.

Anul trecut, în Oradea s-au înregistrat 1351 de căsătorii.

reporter: Bogdan Costea
operator: Monica Pop

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri